Rămâi conectat

Cultură Educație

FOTO: Schimb de experiență în Spania a unei delegații de profesori de la Școala Gimnazială nr.3 Cugir, în cadrul Proiectului de parteneriat ,,Erasmus+,,Earthworm”

Ioana Oprean

Publicat

în

O delegație de cadre didactice aparținând Școlii Gimnaziale nr.3 Cugir, a fost prezentă în Spania, la cea de-a doua mobilitate din cadrul Erasmus+, respectiv a Proiectului de Parteneriat Strategic Earthworm, Acțiunea Cheie 2. Un demers care se va desfășura pe perioada a 2 ani școlari, 2017-2019 și are ca parteneri instituții școlare din România, Spania, Lituania și Islanda-coordonator general.

În cadrul acestei activități denumită Learning/Teaching/Training Activity, un grup de 3 cadre didactice de la Școla Gimnazială nr. 3 Cugir au participat la activitatea din Spania, regiunea Cantabria, după ce în prealabil au fost selectate la concursul desfășurat pentru aceasta, acțiune desfășurată conform managementului de proiect. Cadrele didactice participante: Elisabeta Bîrloncea, Flavia Muntean și Nicoletta Huștiuc au avut ocazia să facă schimb de experiență cu alte cadre didactice partenere în proiect. Activitatea s-a desfășurat pe zile, conform calendarului stabilit de comun acord de coordonatorii proiectului, pe tema centrală a proiectului sustenabilitatea, proiect coordonat de cele patru cadre didactice din fiecare țară, respectiv: prof. Nicoletta Huștiuc, coordonator de proiect pentru România, Luisa Fernandez Sanchez- coordonator Spania, Ausra Guzauskiene- coordonator Lithuania și Maricris Castillo de Luna- coordonator Islanda și mtotodată coordonator general.

Apulum Agraria 2025

Programul de desfășurare a inclus în primele două zile vizită la Școala Ceip Monte Corona din regiunea Cantabria, Udias, El Liano, unde fiecare școală participantă la proiect a avut de prezentat un scurt filmuleț despre activitățile din fiecare țară, respectiv școală participantă, apoi workshopuri legate de educația ecosocială, explicată pe larg de experți, cu aplicații practice pe curriculum spaniol, apoi workshop practic legat de educația pentru mediu, la fel de util prin exemplele practice și activitățile concrete. În mod specific s-a explicat cum educația pentru sustenabilitate împreună cu educația pentru reziliență au comun într-o diagramă Venn educația pentru ocrotirea pământului. Experții invitați și traducătorii au participat cu deosebit interes și pregătire, la fel ca toți participanții la proiect.

A treia zi a continuat cu activități ecologice realizate de această școală împreună cu o Asociație ecologică și protecția mediului ambiant, care conlucrează ca voluntari împreună cu această școală. Copii, părinți, voluntari din asociație, profesori din școală și noi, toți participanții la mobilitate am asistat la experimente realizate în natură de echipe de copii și cadre didactice, coordonate de acei voluntari, copiilor dându-li-se sarcini concrete: de a măsura distanța dintre cele două maluri ale râului, temperatura apei din râu apoi multe altele, care au fost notate de copii pe fișele de observare realizate de către voluntarii asociației.

Următoarele zile au continuat cu vizite culturale în Santander, unde au fost urmărite printre obiective turistice și culturale: Centro Botin, Muzeul Maritim, Muzeul El Hombre y la mar, Palacio Magdalena, Plaja El Sardinero, apoi în Bilbao: Palacio del Embarcader, Muzeul Guggenheim, Muzeul Belles Artes, Sacrado Corazon, Parcul Dona Casilda, Stadionul San Mames, mobilitatea finalizându-se cu seara culturală, unde într-un cadru festiv au fost înmânate certificatele de participare la mobilitate fiecărei țări partenere. Bineînțeles, din programul acestei activități nu a lipsit întâlnirea transnațională, în cadrul căreia coordonatorii de proiect au discutat aspecte organizatorice legate de viitoarea mobilitate care va avea loc la sfârșitul lunii octombrie-începutul lunii noiembrie 2018 în România și diverse aspecte legate de desfășurarea acestei mobilități din Spania.

Întreaga mobilitate a avut un real succes, activitatea fiind foarte bine planificată de colegii din Spania, în calitate de parteneri de proiect.

Mulțumim Erasmus+ pentru această oportunitate și dorim să încurajăm pe această cale pe cei care încă nu au aplicat pentru acest tip de proiecte să lucreze cu încredere, deoarece se întâmplă precum în proverbul românesc: ,,După faptă și răsplată!”

Proiectul ” Earthworm” este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene în cadrul Programului ERASMUS+, acţiunea KA2 – parteneriate strategice, schimb de bune practici, parteneriate doar între școli. Informațiile furnizate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar A.N.P.C.D.E.F.P și Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care este folosit conținutul acestor informații.

Coordonator proiect: prof. Nicoletta Huștiuc


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

10 septembrie 2025 | „Triton”, documentar românesc, proiecție la Palatul Cultural Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

„Triton”, documentar românesc, proiecție la Palatul Cultural Blaj ESTE Filmul de Miercuri prezintă documentarul românesc Triton, regizat de Ana Lungu. Proiecția va avea loc miercuri, 10 septembrie, de la ora 19.00, la Palatul Cultural din Blaj. Triton este un film de montaj bazat exclusiv pe materiale de arhivă, imagini rare de amator filmate între al […]

Citește mai mult

Cultură Educație

6 septembrie 2025 | Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, invitat la Festivalul Stradal WonderPuck de la Cluj-Napoca

Lucian Daramus

Publicat

în

Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, invitat la Festivalul Stradal WonderPuck de la Cluj-Napoca Teatrul de Păpuși „Prichindel” este invitat la cea de-a IX-a ediție a Festivalului Stradal WonderPuck Cluj-Napoca. Citește și: 1 septembrie 2025 | Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia împlinește 73 de ani de activitate: Spectacole de teatru, povești, lecții de […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Calendarul anului școlar 2025–2026: Când încep și când se termină cursurile, ce vacanțe îi așteaptă pe elevi și când au loc examenele importante

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Calendarul anului școlar 2025–2026: Când încep și când se termină cursurile, ce vacanțe îi așteaptă pe elevi, când sunt programate examenele importante și ce date trebuie reținute pentru clasele terminale Anul școlar 2025–2026 aduce o structură clară pentru elevi și profesori, cu cinci module de cursuri, vacanțe intercalate și, mai ales, calendarul detaliat al examenelor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea