Curier Județean

FOTO| ȘASE construcții modulare, repartizate spitalelor din Câmpeni. Cum vor fi folosite cele 24 de paturi suplimentare

Ioana Oprean

Publicat

în

FOTO| ȘASE construcții modulare, repartizate spitalelor din Câmpeni. Cum vor fi folosite cele 24 de paturi suplimentare

Șase construcții modulare au fost scoase din rezervele de stat și trimise la spitalele din Câmpeni. Două construcții au fost repartizate Spitalului de Boli Cronice Câmpeni, iar alte patru au fost repartizate Spitalului Orășenesc.

Petrecerea Divorțaților

„În urma solicitării Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba, 6 construcții modulare au fost scoase din rezervele de stat şi acordate ca ajutoare umanitare interne de urgenţă către cele două spitale din orașul Câmpeni.

Astfel, în 2 februarie, au fost distribuite, prin intermediul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, 2 construcții modulare către Spitalul de Boli Cronice Câmpeni, iar în 3 februarie au ajuns încă 4 construcții, repartizate Spitalului Orășenesc.

Containerele au fost solicitate pentru desfășurarea activității spitalelor în condiții optime, în vederea asigurării asistenței medicale necesare în tratamentul pacienţilor și pentru protecția populației în contextul pandemiei COVID-19. Acestea sunt echipate cu 24 paturi complete cu cazarmament şi 6 radiatoare electrice.

Acțiunea de distribuire a fost coordonată de către prefectul Nicolae Albu, primarul orașului Câmpeni Cristian Pașca și lt. col. Gabriel Butuza – șeful STPS Alba.

Pe această cale, prefectul Nicolae Albu, mulțumește membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba pentru implicarea activă în combaterea pandemiei și sprijinul acordat”, au transmis reprezentanții Instituției Prefectului Județului Alba, prin intermediul paginii de socializare.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Prezența unui urs, semnalată în Cugir: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prezența unui urs, semnalată în Cugir: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă În orașul Cugir a fost semnalată prezența unui urs în seara zilei de 4 noiembrie 2026, potrivit jandarmilor din Alba. La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Urs filmat pe o stradă din Aiud: A fost emis mesaj RO-ALERT 

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prezența unui urs, semnalată pe o stradă din Aiud: A fost emis mesaj RO-ALERT  Prezența unui urs a fost semnalată în municipiul Aiud, pe strada Sergent Hațegan, miercuri seara. Autoritățile au emis în urma cu cateva minute un mesaj RO-ALERT de tip „Alertă Extremă”. Ursul a fost filmat de către un grup de adolescenți, iar […]

Citește mai mult

Curier Județean

Îngrijirile medicale și paliative la domiciliu, în creștere în ultimii ani în județul Alba: Tot mai mulți pacienți oncologici beneficiază de servicii

Ioana Oprean

Publicat

în

Îngrijirile medicale și paliative la domiciliu, în creștere în ultimii ani în județul Alba: Tot mai mulți pacienți oncologici beneficiază de servicii Numărul pacienților care beneficiază de îngrijiri medicale și paliative la domiciliu este în creștere în județul Alba, iar datele Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Alba arată o extindere a serviciilor în perioada […]

Citește mai mult