Ştirea zilei

FOTO | Șapte motociclete enduro, în valoare de 100.000 de euro, SUSTRASE din Spania, cu ajutorul unui bărbat din Alba Iulia. A fost reținut de polițiști

Bogdan Ilea

Publicat

în

Șapte motociclete tip enduro, în valoare de 100.000 de euro, SUSTRASE din Spania, cu ajutorul unui bărbat din Alba Iulia. A fost reținut de polițiști

Polițiștii din Deva au descoperit șapte motociclete enduro furate din Spania, în urma unor percheziții efectuate în județele Hunedoara și Alba. Un bărbat de 35 de ani din Alba Iulia a fost reținut pentru tăinuire, alături de un complice din Deva, cei doi fiind suspectați că ar fi ascuns vehiculele în valoare de 100.000 de euro.

Citește și: FOTO | Cum au rezolvat patru polițiște din Alba două cazuri de țepe prin telefon. Două femei înșelate de răufăcători și-au recuperat sume importante de bani

Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Deva au pus în aplicare, la data de 19 noiembrie a.c., 26 de mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Hunedoara și Alba.  Două persoane au fost reținute pentru 24 de ore.

În urma perchezițiilor desfășurate în cadrul operațiunii „ENDURO”, polițiștii au audiat peste 30 de persoane și au depistat șapte motociclete tip enduro, în valoare de aproximativ 100.000 de euro, despre care s-a stabilit că ar fi fost sustrase de pe teritoriul Spaniei.

Ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au dispus reținerea pentru 24 de ore a două dintre persoanele vizate de percheziții: un bărbat de 37 de ani din municipiul Deva și un bărbat de 35 de ani din municipiul Alba Iulia, ambii cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de tăinuire.

Cei doi au fost introduși în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Hunedoara.

Cercetările fac parte dintr-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, urmând ca cele două persoane reținute să fie prezentate procurorului de caz cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive pentru 30 de zile.

Activitățile desfășurate în data de 19 noiembrie a.c. au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului Investigații Criminale, Serviciului Ordine Publică, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pentru Protecția Animalelor și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Hunedoara, precum și al colegilor din cadrul I.P.J. Alba.

Acțiunea polițiștilor hunedoreni a fost desfășurată în colaborare cu polițiști de pe teritoriul Spaniei, respectiv din cadrul Comisariatul General al Politiei Judiciare, Brigada Centrală de Crimă Organizată, Serviciul de Trafic Ilicit de Vehicule din cadrul Poliției Nationale din Spania și Biroul Atașatului de Interne de la Ambasada Spaniei în București.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Prebet Aiud, producătorul de prefabricate din beton din Alba, cifră de afaceri de 69,6 milioane lei în 2025, în creştere cu aproximativ 21,5% faţă de anul anterior

Ioana Oprean

Publicat

în

Prebet Aiud, producătorul de prefabricate din beton din Alba, cifră de afaceri de 69,6 milioane lei în 2025, în creştere cu aproximativ 21,5% faţă de anul anterior Prebet Aiud (simbol bursier PREB), producătorul de prefabricate din beton armat şi precomprimat, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 69,6 mil. lei (13,8 mil. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Noua autobază de 12 milioane de euro de la Alba Iulia: Propunerile preliminare pentru Planul Urbanistic Zonal, puse în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Noua autobază de 12 milioane de euro de la Alba Iulia: Propunerile preliminare pentru Planul Urbanistic Zonal, puse în consultare publică Primăria Alba Iulia a pus în consultare publică, luni, 9 martie 2026 propunerile preliminare pentru Planul Urbanistic Zonal în vederea edificării noii autobaze pentru autobuze și microbuze electrice. Proiectul este în valoare de aproximativ […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ALERTĂ în Alba: Femeie de 53 de ani, din Lunca Mureșului, dispărută de la domiciliu

Ioana Oprean

Publicat

în

ALERTĂ în Alba: Femeie de 53 de ani, din Lunca Mureșului, dispărută de la domiciliu Polițiștii din Alba caută o femeie care a dispărut din localitatea Lunca Mureșului, județul Alba. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112. Astăzi, 9 martie 2025, în […]

Citește mai mult