FOTO| S-au dat aprobările pentru modernizarea propriu-zisă pe Emil Racoviță: așteptarea oamenilor ia oare sfârșit?
S-au dat aprobările pentru modernizarea propriu-zisă pe Emil Racoviță: așteptarea oamenilor ia oare sfârșit?
Marius Hațegan, vicepreședintele Consiliului Județean Alba a anunțat cu mare bucurie semnarea contractului de finanțare pentru lucrările de extindere și reabilitare a rețelelor de apă și canalizare din zona Emil Racoviță.
”S-a semnat contractul de finanțare pentru lucrările de extindere și reabilitare a rețelelor de apă și canalizare din zona Emil Racoviță, prin programul guvernamental „Anghel Saligny”
Ministrul dezvoltării, Attila Cseke, a semnat documentul prin care se asigură finanțarea de peste 14 milioane de lei. În concluzie, am trecut de la stadiul, parcă interminabil, de „vom face”, la cel de „facem”.
Nu mă grăbesc să anunț că e o veste bună ci, mai degrabă, că păsuirea dată de albaiulienii de aici se apropie de sfârșit. Acest moment are în spate o istorie din care nu lipsesc frustrările și dezamăgirile de ambele părți. Nu e o consolare pentru nimeni să amintim că toți indicatorii tehnici, procedurile de expropriere, toate etapele acestui proiect de reabilitare au pornit cu mulți ani în urmă. Iar întârzierea modernizării acestei zone nu poate fi transformată într-o vină exclusivă a unui politician, om de administrație sau ambele.
Oricine și-ar fi dorit să nu o ducă în cârcă. Dar banii pentru investiții de o asemenea amploare nu pică din cer, „buzunarele” unui buget nu pot fi dilatate cu un simplu „poc” din degete iar situația terenurilor și imobilelor de acolo nu se putea clarifica peste noapte.
Din fericire, banii guvernamentali din Programul Anghel Saligny inițiat de PNL vor porni investițiile și vor pune capăt acestei situații. Peste 14 milioane de lei vor fi folosiți pentru apă și canalizare pe tronsoanele de pe cele 11 străzi din zona Racoviță, urmând ca a doua etapă, de asfaltare, să poată primi finanțare tot din acest program.
Vreau să le mulțumesc tuturor celor care, în ultima perioadă, au susținut această alocare de fonduri și au grăbit semnarea acestui contract. În special colegilor mei din PNL, secretarul de stat Claudiu Racuci, viceprimarului Marius Filimon, dar și celor care s-au implicat Indiferent de partidul din care fac parte ori de funcția ocupată.” a declarat vicepreședintele pe pagina de Facebook.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Restricții de circulație pe mai multe străzi din Aiud: Motivul În municipiul Aiud vor fi instituite mai multe restricții temporare de circulație, necesare pentru desfășurarea în condiții de siguranță a competiției Aiud Green Run by DP World, anunță administrația locală printr-o postare publicată pe o rețea de socializare. Pentru a facilita deplasarea participanților la trafic, […]
Trotuare noi și canalizare pluvială în Meșcreac: Proiectul Primăriei Rădești a trecut de etapa de mediu
Trotuare noi și canalizare pluvială în Meșcreac: Proiectul Primăriei Rădești a trecut de etapa de mediu Investiția de pe DJ 142L intră într-o nouă etapă. Peste 630 de metri de drum județean vor beneficia de infrastructură pietonală modernă, sisteme de colectare a apelor pluviale și accese refăcute pentru proprietățile riverane. Proiectul privind modernizarea infrastructurii pietonale […]
Aproape 1 milion de lei, fără TVA, pentru trotuare și șanțuri pe DJ107E, la Lopadea Nouă: Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba
Aproape 1 milion de lei, fără TVA, pentru trotuare și șanțuri pe DJ107E, la Lopadea Nouă: Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba Primăria Lopadea Nouă pregătește o investiție de aproape 1 milion de lei pentru modernizarea infrastructurii pietonale și a sistemului de drenaj de pe un tronson al DJ107E. Proiectul […]
