Curier Județean

FOTO: S-a deschis PATINOARUL din Piaţa Cetăţii. Căsuţă călduroasă, cu ceai fierbinte, mâncăruri şi alte bunătăţi

Alexandra Mates

Publicat

în

A început distracţia pe gheaţă în Parcul Sărbătorilor de Iarnă din Alba Iulia. Toţi cei care iubesc să-şi petreacă timpul liber pe gheaţă sunt aşteptaţi, începând de miercuri, la pationarul din Piaţa Cetăţii.
Accesul pe patinoar se face zilnic de la ora 14.00 la 21.30,  iar în weekend de la ora 10.00 la 21.30.

Petrecerea Divorțaților

Într-o atmosferă caldă şi primitoare, cei care vor veni să patineze se vor putea încălzi cu un ceai fierbinte, vin fiert, cafea sau ciocolată caldă la căsuţa special amenajată aici. De asemenea, vor putea servi bunătăţi precum merdenele cu telemea, plăcinte, pizza, danez cu nucă, croissant-uri, ciocolată de casă, prăjitură cu măr de post sau saleuri cu susan, iar de săptămâna viitoare, potrivit administratorului şi aripioare, cartofi prăjiti, dar şi alte preparate.

Patinoarul are o suprafaţă de 600 mp, o cabană de lemn cu rol de casă de bilete, garderobă şi centru de închiriere patine către public şi este dotat cu instalaţie de sonorizare. Pentru o oră şi jumătate de patinat pe gheaţă albaiulienii vor trebui să scoată din buzunare 10 lei, dacă vin cu patinele de acasă. Cei care doresc să închirieze una dintre cele 200 perechi de patine puse la dispoziţie vor trebui să plătească în plus alţi 10 lei.

Programul de funcţionare al patinoarului

Zilnic, serii de funcţionare patinoar de câte 1 oră şi jumătate, cu pauză de jumătate de oră, astfel:

De luni până vineri: 14.00-15.30;  16.00-17.30;  18.00-19.30;  20.00-21.30.
Sâmbătă şi duminică: 10.00-11.30; 12.00-13.30; 14.00-15.30; 16.00-17.30;  18.00-19.30;  20.00-21.30

Albaiulienii se vor putea bucura de luciul de gheaţă al patinoarului până la începutul lunii februarie.

[nggallery id=862]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Prins pe DN75, cu 0,76 mg/l alcool în aerul expirat! Un șofer din Câmpeni, condamnat după ce a urcat băut la volan

Ioana Oprean

Publicat

în

Prins pe DN75, cu 0,76 mg/l alcool în aerul expirat! Un șofer din Câmpeni, condamnat după ce a urcat băut la volan Un bărbat în vârstă de 56 de ani, de profesie tâmplar, a fost condamnat de Judecătoria Câmpeni la un an și două luni de închisoare cu suspendare, după ce a fost prins conducând […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Ninge pe Transalpina: Circulația între Rânca și Obârșia Lotrului, închisă temporar din cauza vremii nefavorabile

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ninge pe Transalpina: Circulația între Rânca și Obârșia Lotrului, închisă temporar din cauza vremii nefavorabile Ninsoarea și condițiile meteorologice nefavorabile au dus la închiderea temporară a circulației pe sectorul montan al DN 67C – Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului, începând de luni, 26 octombrie 2026, de la ora 18:00. ,,Începând cu data de 26 […]

Citește mai mult

Curier Județean

Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”)

Ioana Oprean

Publicat

în

Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”) Unitatea Militară 02539 Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, Bulevardul Revoluției 1989, nr. 25 județul Alba, […]

Citește mai mult