FOTO | Români din Alba, stabiliți în străinătate, au votat în turul 2 pentru păstrarea direcției europene a României: ”Am votat pentru educație de calitate, pentru a putea să călătoresc, să muncesc și să mă exprim liber în continuare”
Români din Alba, stabiliți în străinătate, au votat în turul 2 pentru păstrarea direcției europene a României: ”Am votat pentru educație de calitate, pentru a putea să călătoresc, să muncesc și să mă exprim liber în continuare”
Românii din străinătate s-au mobilizat într-un mod fără precedent în turul 2 al alegerilor prezidențiale 2025, prezența la vot fiind în mai multe state dublă față de primul tur de acum două săptămâni.
Printre cei care s-au prezentat la vot se numără și mai multe persoane din județul Alba, stabilite de mai mulți ani în Italia și Spania.

”Am mers la vot cu speranța că cei ca mine își vor impune punctul de vedere care constă în păstrarea direcției europene a României.
Diaspora suntem și noi, cei mai puțin gălăgioși, răzbunători și ipocriți. Și sper cu toată convingerea că suntem mai numeroși și la vot, nu doar de fapt.
Așteptăm ca de data asta cei din țară să se mobilizeze după exemplul nostru și să voteze cu cap, nu este o joacă!”, a transmis pentru ziarulunirea.ro Valentin Iloaie, un bărbat originar din Cugir, stabilit de mai bine de 10 ani în Italia.
O altă familie, care de asemenea locuiește în Italia, s-a prezentat astăzi la urne pentru a vota pentru un președinte cu un plan de țară, pentru educație de calitate și pentru a-și păstra în continuare dreptul de a se exprima liberi.
”Am votat pentru adevăratul președinte antisistem, pentru continuarea parcursului european, pentru președintele care o să numească magistrați cinstiți și pregătiți în instituțiile din sistemul de justiție, pentru educație de calitate, pentru cultură, pentru un președinte pregătit, coerent, cu un plan de țară, pentru a putea să călătoresc, să muncesc și să mă exprim liber în continuare…pentru că îmi vreau „țara înainte”, nu țara înapoi”, a transmis o tânără din Alba, mamă a doi băieți.
O bunică de 67 de ani, plecată din România în urmă cu aproape 20 de ani, a mers duminică la vot pentru familia care a rămas în țară: ”Am mers 3 ore cu mașina astăzi pentru a vota. Am mers la urne pentru fiica mea care se află în Alba Iulia, dar mai ales pentru nepoțică.
Am ales fără ură și cu înțelepciune, zic eu. Nu am niciun dubiu că românii care trăiesc aici, dincolo de granițe, votează pentru că își doresc ca România să continue pe drumul european”.
Până în prezent, numărul de români care au votat în diaspora în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale 2025 a depăşit un milion de persoane, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie
Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie A început să ningă ca în povești de luni seara în Munții Șureanu, în zona Poarta Raiului, deși este doar finalul lunii octombrie 2026. Zăpada începe să se așterne, iar stratul ar putea ajunge în curând la câțiva centimetri. […]
Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile
Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile Cercetătorul român Sergiu Pașca, originar din Aiud, județul Alba, profesor la Facultatea de Medicină a Universității Stanford din California – SUA, a coordonat o […]
Video | Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking”
Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking” Orașul Ocna Mureș continuă să se dezvolte pe partea de turism și agrement, prin investiții care vizează atât extinderea infrastructurii de la […]
