Curier Județean

FOTO: „Reverberații în cadență” la Colegiul Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia. Parteneriat educațional între cele patru colegii militare din țară pentru o atitudine pozitivă față de lectură

Ioana Oprean

Publicat

în

La începutul lunii octombrie, în cadrul cercului de lectură, au fost diseminate informații cu privire la implementarea în școală a proiectului de parteneriat educațional între cele patru colegii militare din țară, „Reverberatii în cadenta”.

Petrecerea Divorțaților

Proiectul are ca scop determinarea unui procent semnificativ din elevii colegiului să aibă o atitudine pozitivă față de lectură, față de plăcerea de a citi și, de ce nu, să devină ei înșiși promotorii cititului în rândul colegilor de generație, se derulează pe parcursul anului școlar 2017-2018 și cuprinde activități diverse, menite să propună soluții pentru câteva dintre provocările actuale ale sistemului educațional.

„Pornind de la realitatea că un absolvent de colegiu militar, viitor ofiţer din Armata României, este un individ ce trebuie să se adapteze la situaţii de comunicare dintre cele mai variate, pornind, de asemenea, de la misiunea şi viziunea şcolii în colegiile militare, precum şi de la competenţele europene-cheie, considerăm că un cerc de lectură în parteneriat, precum REVERBERAȚII ÎN CADENTĂ îşi găsește justificarea, pentru că îi apropie mai mult pe elevi de mijloacele expresivităţii unui text literar, realizându-se atât formarea unor deprinderi coerente de înțelegere a operei literare la un nivel superior, cât și învăţarea conştientă şi activă din partea elevilor a anumitor strategii care să-i ajute în conturarea unei personalități armonioase.

Proiectul este coordonat la nivelul colegiului nostru de prof. dr. Mircea Cosmina și prof. Mureșan Simona

La cercul de lectura al colegiului militar albaiulian, intitulat sugestiv „Esente”, participă elevii pentru care lectura a devenit deja abilitate de viață. Preocuparea noastră comună este descoperirea unor strategii de lectura adecvate pentru stimularea și dezvoltarea gustului literar, a dorinței elevilo de a citi, exersarea deprinderilor și aptitudinilor de lectură, de analiză și sinteză, precum și dezvoltarea valențelor morale, lingvistice și artistice. Cercul se desfășoară în fiecare săptămână în Sală de lectura a colegiului.

Foto: el.cap. Andrei SUBA

[nggallery id=4677]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

UPDATE FOTO | Accident rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit pe strada Biruinței din Oarda

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit pe strada Biruinței din Oarda Un accident rutier a avut loc marți seara, în jurul orei 19.40, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit pe strada Biruinței din Oarda. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Noul Parking Arnsberg din Alba Iulia, pustiu la o zi după deschidere: ,,Nicio mașină parcată”. Care sunt tarifele aprobate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Noul Parking Arnsberg din Alba Iulia, pustiu la o zi după deschidere: ,,Nicio mașină parcată”. Care sunt tarifele aprobate  Prima parcare supraetajată din Alba Iulia, care a fost recepționată joi, 22 octombrie 2026, și care a fost pusă în funcțiune luni, 27 octombrie 2026, nu a fost luată ,,cu asalt” de către albaiulieni sau vizitatori.  […]

Citește mai mult

Curier Județean

Pregătiri pentru campania de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine: 10.000 de doze de vaccin alocate județului Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Pregătiri pentru campania de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine: 10.000 de doze de vaccin alocate județului Alba Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba informează crescătorii de ovine și caprine că, în perioada următoare, va începe campania oficială de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine. Pentru județul Alba, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară […]

Citește mai mult