FOTO: Reacție promptă de mobilizare a adiminstrației locale din Alba Iulia: La două ore de la sesizare, cetățeanul din Recea s-a trezit la poartă cu echipa de la serviciul de iluminat public
Autoritățile locale din Alba Iulia au dat dovadă de mobilizare exemplară, după publicarea unui articol pe ziarulunirea.ro, în care un cetățean din cartierul Recea semnala o defecțiune a unui bec la un stâlp de pe strada sa. În doar două ore, o echipă de la serviciul de iluminat public a fost trimisă la fața locului pentru a remedia problema.
Trebuie precizat însă faptul că administrația locală a reacționat cu promptitudine după publicarea articolului pe site-ul ziarulunirea.ro, nu și din punctul de vedere al cetățeanului care susține că a făcut sesizări din luna septembrie. În declarațiile făcute, reprezentanții primăriei și cetățeanul în cauză s-au contrazis, primăria susținând că sesizările nu au fost legal realizate.
În mesajul trimis pe adresa redacției, cetățeanul care a așteptat să i se facă lumină în fața casei din luna septembrie spune că a făcut ”n” sesizări, atât la dispeceratul Primăriei Alba Iulia cât și la firma care se ocupă de iluminatul public, însă totul a fost în zadar.
De cealaltă parte, administrația locală din Alba Iulia susține că în baza de date a dispeceratului Primăriei Alba Iulia nu există nici măcar o sesizare oficială și că ”singurele interpelări s-au făcut verbal către anumite persoane, fără a da posibilitatea celor care verifică traseul și starea sesizărilor să stabilească soluționarea/nesoluționarea problemei”.
”Exprimarea în scris a unei situații neconforme este punctul de plecare în întocmirea comenzilor (inclusiv aprobarea de sume) către firma autorizată să execute lucrări de reparații la rețeaua electrică. În plus, reprezintă un angajament oficial ce poate fi urmărit și penalizat în situația în care termenele prevăzute de condițiile contractuale și lege nu sunt respectate”, precizează administrația locală într-un drept la replică trimis pe adresa redacției, în urma publicării articolului referitor la nemulțumirea exprimată public de cetățeanul din cartierul Recea.
Primăria Alba Iulia transmite locuitorilor care doresc să semnaleze diverse probleme să utilizeze ca și canal de comunicare Dispeceratul Primăriei Alba Iulia, un sistem integrat de semnalare și rezolvare a problemelor albaiulienilor. Contact: 0258819462/[email protected].
”Dorim să răspundem cu atenție solicitărilor prin care albaiulienii semnalează probleme, dar solicităm, ca de fiecare dată, folosirea canalelor oficiale de comunicare”, au mai transmis reprezentanții administrației locale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
11 ani de la tragedia de la Colectiv: Cronologia incendiului care a cutremurat țara și în care 65 de oameni și-au pierdut viața. 30 octombrie, o zi neagră în istoria României
11 ani de la tragedia de la Colectiv: Cronologia incendiului care a cutremurat țara și în care 65 de oameni și-au pierdut viața. 30 octombrie, o zi neagră în istoria României Vineri, 30 octombrie 2026, se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv din București. Incendiul, în urma căreia 65 de oameni și-au […]
FOTO | Spirit civic în Apuseni: Un bărbat a găsit o borsetă cu 26.000 lei și a predat-o poliției. Proprietarul o uitase pe plafonul mașinii și a pierdut-o în mers
Spirit civic în Apuseni: Un bărbat a găsit o borsetă cu 26.000 lei și a predat-o poliției. Proprietarul o uitase pe plafonul mașinii și a pierdut-o în mers Un bărbat care a găsit o borsetă cu 26.000 lei a dat dovadă de spirit civic și a predat-o poliției din Zlatna. Proprietarul o uitase pe plafonul […]
Premieră medicală la Spitalul din Alba Iulia: Dr. Bogdan Nicolae introduce tratamentul minim invaziv pentru adenomul de prostată voluminos
Premieră medicală la Spitalul din Alba Iulia: Dr. Bogdan Nicolae introduce tratamentul minim invaziv pentru adenomul de prostată voluminos Dr. Bogdan Nicolae, medic specialist urolog în cadrul Compartimentului de Urologie al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, a realizat în premieră în cadrul spitalului o adenomectomie bipolară minim invazivă, oferind pacienților cu adenom de prostată […]
