Actualitate

FOTO: Preot nou la Biserica ortodoxă “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Vinerea

Ioana Oprean

Publicat

în

preot Vinerea01Duminică 18 mai, la Biserica Ortodoxă „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din localitatea Vinerea -Cugir a avut loc slujba de înscăunare a părintelui Adrian Cebotari, urmare a faptului că Oficiul Parohial 2 din localitate a rămas de câteva luni de zile fără preot. 

Petrecerea Divorțaților

Adrian Cebotari s-a născut în Basarabia, dintr-o familie de intelectuali şi are ca studii Şcoala de muzică, Colegiul Politehnic, Faculltatea de Teologie, Masterat, Doctorat. Are 36 de ani şi practică slujba preoţiei de la 22 de ani, iar timp de 15 ani a fost preot la Biserica Parohiei Ortodoxe din localitatea Izvorul Ampoiului, aparţinând administrativ de oraşul Zlatna. Nu a schimbat până acum parohia, iar faptul că familia sa se află la Cugir l-a determinat să participle la concursul pentru ocuparea locului rămas vacant.

Biserica Sfinţii Apostoli ,,Petru şi Pavel’’ datează din anul 1311, este situată în incinta cimitirului din Vinerea, parohia numărând potrivit unor surse, aproximativ 350 de familii.

La slujba de numire a luat parte un sobor de 16 preoţi, în frunte cu părintele protopop de Sebeş, Ionel Arsu care a avut mandat de numire a părintelui Cebotari,din partea IPS Irineu –Arhiepiscop al Alba Iuliei .

Evenimentul a fost onorat de peste 200 de credincioşi din localitate, dar şi de oficialităţi printre care, primarul Cugirului Adrian Teban, viceprimarul Horia Rotche, primarul din Zlatna Silviu Ponoran, directorul general de la Fabrica de Arme Cugir, Mircea Trifan.                                   

  Constantin PREDESCU

[nggallery id=1763]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania ar putea fi deschis circulației la mijlocul lunii decembrie 2026. Anunțul Asociației Pro Infrastructură

Ioana Oprean

Publicat

în

Tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania ar putea fi deschis circulației la mijlocul lunii decembrie 2026. Anunțul Asociației Pro Infrastructură Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură estimează că tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania s-ar putea deschide circulației la mijlocul lunii decembrie 2026. Cei aproximativ 30 de kilometri ar urma să fie dați în trafic după finalizarea lucrărilor la […]

Citește mai mult

Actualitate

Răspunsul oferit de premierul Luca Niculescu după ce a fost întrebat dacă poate garanta că în 2027 nu vor creşte taxele: ,,Dorinţa noastră mare este de a nu avea taxe noi”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Răspunsul oferit de premierul Luca Niculescu după ce a fost întrebat dacă poate garanta că în 2027 nu vor creşte taxele: ,,Dorinţa noastră mare este de a nu avea taxe noi” Premierul Luca Niculescu a declarat că Executivul își dorește ca taxele și impozitele să nu mai crească în 2027, însă a precizat că această […]

Citește mai mult

Actualitate

Se mai poate solicita ajutorul pentru încălzire după începerea sezonului rece? De când se acordă sprijinul financiar și cine poate primi ajutorul pentru încălzirea locuinței

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate solicita ajutorul pentru încălzire după începerea sezonului rece? De când se acordă sprijinul financiar și cine poate primi ajutorul pentru încălzirea locuinței Solicitările pentru primirea ajutorului de încălzire a locuinței pot fi depuse și după începerea sezonului rece 2026-2027. Familiile și persoanele singure care îndeplinesc condițiile legale pot beneficia de sprijin încă […]

Citește mai mult