FOTO| Povestea capului unei statuete reprezentând zeul Apollo, prezentată de Muzeul Unirii din Alba Iulia. Cum a fost descoperit

Într-o postare publicată pe un site de socializare din mediul online, Muzeul Unirii din Alba Iulia a dorit să prezinte o scurtă istorie a unui exponat cu o profundă semnificație culturală și teologică.

,,Opera sculpturală a fost descoperită întâmplător, în 28 martie 1900, la 150 m sud de Palatul Guvernatorilor celor trei Dacii (Praetorium Consularis), aflat în Oraşul de Jos, la est de actuala cetate habsburgică, şi a fost achiziţionată de primul custode şi director al Muzeului din Alba Iulia, Adalbert Cserni.

Este vorba despre capul unei statuete votive a lui Apollo (nr. Inv. R794; H – 12,40 cm, 1 – 7,50 cm), care ne aminteşte de celebra statuie romană numită Apollo Belvedere, păstrată la Muzeul Vaticanului. Statuia aflată în colecțiile muzeelor Vaticanului îl înfățișează pe zeul soarelui trăgând cu arcul în şarpele Pyton sau în galii care-i vandalizează sanctuarul din Delphi, în anul 279 a.Chr.

De precizat că opera este la rândul ei o copie după o celebră statuie din bronz atribuită sculptorului grec Leochares, care a activat spre sfârşitul sec. al IV-lea a.Chr. și care a lucrat la decorația sculpturală a Mausoleului din Halicarnas.
Apollo este unul din cei mai importanţi zei din panteonul greco-roman.

Divinitate a luminii, a soarelui, patron al artelor frumoase şi ocrotitor al cetăţilor, Apollo se ocupă cu prevestirea viitorului fiecărei persoane în parte, atribut care-i conferă o însemnătate de prim rang în rândul zeilor olimpieni.
Zeul are capul uşor înclinat, întors spre stânga. Privirea are trăsături efeminate, specifice imaginilor apolinice. Sculptorul respectă proporţiile trăsăturilor faciale. Arcadele sunt elegant redate, prin profilaturi intense.

Coafura constă din meşe paralele redate prin incizii, două şuviţe fiind înnodate pe creştetul capului, la fel ca la mai toţi adolescenţii greci, dar şi din alte şuviţe prinse într-un coc la spate. O asemenea statuetă putea fi păstrată în altarul domestic (lararium), alături de ceilalţi zei protectori ai familiei, Larii şi Penaţii, sau oferită ca ofrandă la sanctuarul divinităţii.

Tipul iconografic „Apollo Belvedere” este cel mai cunoscut din toată iconografía zeului dar, în mod paradoxal, cel mai puţin păstrat în operele sculpturale cu imaginea sa. Mai cunoaştem deocamdată doar trei reprezentări ale lui Apollo Belvedere în lumea romană, şi anume, două capete de statui lucrate în marmură, de la muzeele din Basel şi Köln şi unul din calcar, recent descoperit la Biertan (jud. Sibiu).

Marmura din care a fost lucrată piesa se aseamănă cu cea a altor sculpturi descoperite la Apulum, asupra cărora au fost efectuate analize petrografice. Astfel este posibil să avem de-a face cu opera unui artist grec din Asia Mică, de unde provin multe opere sculpturale aflate în colecţiile Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia. Piesa se datează în epoca Antonină, cândva pe la mijlocul sau a doua jumătate a sec. al II-lea p.Chr., datorită rafinamentului execuţiei, ilustrat prin respectarea volumelor.”

Secțiune Știri sub articolul principal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News