Curier Județean

FOTO: Porți deschise la IJJ Alba – jandarmii au fost vizitați de sute de elevi

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Porţile Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Alba au fost larg deschise, miercuri, 3 aprilie a.c., între orele 10.00 şi 14.00, pentru toţi cei care au dorit să cunoască mai multe detalii despre această instituţie.

Au fost expuse echipamentele specifice de protecţie şi intervenţie, armamentul şi tehnica din dotare şi au fost prezentate diferite exerciţii demonstrative, printre care dispozitive pentru executarea controlului persoanelor, tehnici corporale, tehnici de control corporal preventiv a persoanelor şi bagajelor, tehnica folosirii mijloacelor din dotare, tehnici de înaintare şi pătrundere, precum şi exerciţii de dresaj canin.

În pofida vremii nefavorabile, Jandarmeria Alba a fost vizitată de peste 500 de persoane, în mare parte elevi, care au petrecut clipe de neuitat alături de “oamenii de arme” şi au aflat mai multe despre munca acestora. Pe platoul din curtea unităţii vizitatorii au ascultat cu atenţie explicaţiile primite din partea jandarmilor, au atins şi s-au fotografiat cu echipamentul şi tehnica acestora.

După cum era de aşteptat, centrul de greutate al întregii zile l-a constituit momentul în care mascaţii au început exerciţiile demonstrative, iar câinii de serviciu au demonstrat privitorilor cât sunt de docili, bine antrenaţi şi eficienţi pe timpul executării misiunilor încredinţate.

Ziua Porților Deschise Jandarmeia Alba a fost un bun prilej de a demonstra, odată în plus, deschiderea acestei instituţii faţă de societatea civilă, faţă de cetăţeni, iar toţi cei care au participat la acest eveniment au avut ocazia să ne  perceapă pe noi, jandarmii, exact aşa cum suntem: nişte oameni obişnuiţi, dar care au totuşi ceva special”, a declarat la finalul evenimentului maior Cosmin Jurcoveț, reprezentantul IJJ Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Foto | Primăria Alba Iulia, distinsă cu Emblema de Onoare a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor. Gabriel Pleșa: ,,O recunoaștere care ne onorează”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Primăria Alba Iulia, distinsă cu Emblema de Onoare a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor. Gabriel Pleșa: ,,O recunoaștere care ne onorează” Primăria Municipiului Alba Iulia a primit Emblema de Onoare a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, distincție acordată pentru implicarea în restaurarea și punerea în valoare a Cimitirului Eroilor din municipiu, joi, 17 septembrie 2026. […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Acțiuni la Sebeș și în împrejurimi pentru prevenirea delincvenței juvenile. Peste 800 de elevi au discutat cu polițiștii despre consumul de tutun, alcool și substanțe interzise, absenteism, violență verbală și consecințele bullyingului

Ioana Oprean

Publicat

în

Acțiuni la Sebeș și în împrejurimi pentru prevenirea delincvenței juvenile. Peste 800 de elevi au discutat cu polițiștii despre consumul de tutun, alcool și substanțe interzise, absenteism, violență verbală și consecințele bullyingului Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei ai Compartimentului de Poliție Canină din cadrul Serviciului Criminalistic, […]

Citește mai mult

Curier Județean

17 septembrie 2026 – COUNT: O zi fără persoane decedate în accidente rutiere! Activități de control, prevenire și informare în Alba pentru respectarea regulilor de circulație de către pietoni

Ioana Oprean

Publicat

în

17 septembrie 2026 – COUNT: O zi fără persoane decedate în accidente rutiere! Activități de control, prevenire și informare în Alba pentru respectarea regulilor de circulație de către pietoni Joi, 17 septembrie 2026, se desfășoară operațiunea COUNT, parte a campaniei europene ROADPOL SAFETY DAYS, care are ca obiectiv ca nicio persoană să nu își piardă […]

Citește mai mult