Curier Județean

FOTO. Peste 100 de elevi, premiați la concursul ”Alba, județ european”. Premianții, invitați la Parlamentul European, unde le vor fi expuse ilustrațiile

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 100 de copii și tineri din județul Alba au participat și au fost premiați în cadrul concursului educațional de ilustrații „Alba, județ european” realizat de europarlamentarul Victor Negrescu în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Alba.

Petrecerea Divorțaților

„Alba are potențial! Sunt impresionat de larga participare la concurs, de interesul copiilor și tinerilor pentru Europa precum și de talentul lor. De aceea premianții vor fi invitații mei la Parlamentul European unde vor fi expuse toate lucrările care au participat la concurs. De asemenea vom realiza un material cu ilustrațiile lor și mesaje despre Alba pentru a fi distribuit către colegii mei din instituțiile europene. Pe lângă aceste lucruri câștigătorii mențiunilor vor merge la Parlamentul României. Toți participanții la concurs au primit diplome și materiale informative despre Europa pentru a premia implicarea tuturor în acțiuni civice și de voluntariat.

Le mulțumesc tuturor copiilor și profesorilor pentru implicare, personalului inspectoratului școlar județean pentru sprijin și o felicit pe inspectorul general, Marcela Dărămuș, pentru faptul că a format o echipă dedicată copiilor și educației acestora.” a explicat demersul, europarlamentarul Victor Negrescu.

 

CICLUL PRIMAR   

1             LICEUL DE ARTE ”REGINA MARIA” ALBA IULIA    ROȘIU DARIA     A II-A    RANCOV ANCA I               PRIMAR

2             LICEUL DE ARTE ”REGINA MARIA” ALBA IULIA    COMAN EMA     I              GOȚA ADRIAN  II             PRIMAR

3             ȘCOALA GIMNAZIALĂ HOREA    MATEȘ DARIA   A III-A   TODEA FLOARE III            PRIMAR

4             ȘCOAL GIMNAZIALĂ ”ION BREAZU” MIHALȚ       POPA PAULA     A II-A    MÂRZA IOANA MENȚIUNE                PRIMAR

5             LICEUL DE ARTE ”REGINA MARIA” ALBA IULIA    CHICIUDEAN AYANNA   I              MĂRGINEAN GEORGETA                MENȚIUNE         PRIMAR

6             ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”VASILE GOLDIȘ” ALBA IULIA         SEICEAN DARIUS             A III-A   CORPODEAN OFELIA                MENȚIUNE         PRIMAR

CICLUL GIMNAZIAL   

1             LICEUL DE ARTE ”REGINA MARIA” ALBA IULIA    MAIER COMAN A VI-A   DRAGOMAN COSMIN    I                GIMNAZIU

2             COLEGIUL NAȚIONAL ”I M CLAIN” BLAJ  SUCIU ANIELA   A VII-A A             VOINA DANIEL  II             GIMNAZIU

3             ȘCOALA GIMNAZIALA ”ION BREAZU” MIHALȚ     LODROMAN DIANA        A  VII-A BÂRLOG ELENA III                GIMNAZIU

4             ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”ION AGÂRBICEANU” ALBA IULIA ȘOAITĂ CRISTINA            A VIII-A B             POPA RAMONA                MENȚIUNE         GIMNAZIU

5             ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”NICODIM GANEA” BISTRA             TODA PUIULEȚ EMANUELA CORALIA      A VI-A   BALEA ELENA   MENȚIUNE         GIMNAZIU

6             ȘCOALA GIMNAZIALĂ CÎMPENI PRECUPAȘ ANDA             A VII-A A             MARDARE GICĂ MENȚIUNE                GIMNAZIU

CICLUL LICEAL      

1             LICEUL ”HORIA CLOȘCA ȘI CRIȘAN” ABRUD          SAV IONELA       A X-A     MARDARE GICĂ I               LICEU

2             COLEGIUL NAȚIONAL ”AVRAM IANCU” CÎMPENI               VRABIE ANA      A IX-A   MARDARE GICĂ II             LICEU

3             LICEUL DE ARTE ”REGINA MARIA” ALBA IULIA    TAECOE CRISTIAN           A XII-A B              ȚIBACOV LEONTIN                III            LICEU

4             LICEUL DE ARTE ”REGINA MARIA” ALBA IULIA    THEISS MARIE ELISABETH             A X-A     ȚIBACOV LEONTIN                MENȚIUNE         LICEU

5             COLEGIUL NAȚIONAL ”AVRAM IANCU” CÎMPENI               MORAR SORINA              A X-A     MARDARE GICĂ                MENȚIUNE         LICEU

6             COLEGIUL NAȚIONAL ”AVRAM IANCU” CÎMPENI               CIOARĂ ANDREEA           A X-A    MARDARE GICĂ                MENȚIUNE         LICEU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Incendiu la acoperișul unei locuințe din Ighiu: Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu la acoperișul unei locuințe din Ighiu: Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu Un incediu a izbucnit duminică după-masa la acoperișul unei locuințe din Ighiu. Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Ighiu, la ieșirea spre Ighiel. Din informațiile […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cât vor costa în 2027 serviciile la cerere la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia: Lista 

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât vor costa în 2027 serviciile la cerere la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia: Lista Consiliul Județean Alba propune noi tarife pentru serviciile medicale la cerere oferite de Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia în 2027. O consultație de specialitate ar urma să coste, în general, 100 de lei, o colonoscopie – 500 de […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE FOTO | Incendiu la un autoturism, în Ponorel: Intervin pompierii din Câmpeni

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu la un autoturism, în Ponorel: Intervin pompierii din Câmpeni Un incendiu a izbucnit la un autoturism din Ponorel. Au intervenit pompierii din Câmpeni. Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Ponorel. Din informațiile primite, incendiul se manifestă la compartimentul motor al unui autoturism. Din fericire nu s-au înregistrat victime. […]

Citește mai mult