Ştirea zilei

FOTO. PERCHEZIȚII la 3 persoane bănuite de ÎNȘELĂCIUNE. Țigări de contrabandă, o armă deținută ilegal și însemnate sume de bani gășite de polițiștii din Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

PERCHEZIȚII la 3 persoane bănuite de ÎNȘELĂCIUNE. Țigări de contrabandă, o armă deținută ilegal și însemnate sume de bani gășite de polițiștii din Alba

Polițiștii din Alba au făcut 5 percheziții pentru recuperarea prejudiciului produs prin fapte de înșelăciune de către 3 persoane din județul Mureș. Aceștia au achiziționat mai multe utilaje agricole de la o asociație din județul Alba și au simulat efectuarea plății. La percheziții au fost găsite și țigări de contrabandă, o armă deținută ilegal și însemnate sume de bani.

La data de 12 august 2019, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud au efectuat ieri, 12 august 2019, 5 percheziții domiciliare, în județul Mureș (una în municipiul Târgu Mureș și 4 în localități rurale din apropierea municipiului), la domiciliile și locațiile aparținând unor persoane bănuite de înșelăciune, tăinuire și complicitate la înșelăciune.

Din cercetări a rezultat că, la data de 24 iunie 2019, una dintre persoanele vizate de anchetă, un bărbat de 24 de ani, din județul Mureș, folosindu-se de calitatea mincinoasă de administrator al unei societăți comerciale, ar fi negociat cumpărarea unor utilaje agricole, în valoare de 65.174 lei, cu reprezentantul unei asociații agricole din județul Alba.

Cu toate că societatea comercială pe care a pretins că o reprezintă era în insolvență, bărbatul i-ar fi prezentat vânzătorului un ordin de plată on-line, determinându-l să-i predea utilajele agricole (un tractor, un plug și un disc).

Totodată, polițiștii au stabilit că, în activitatea sa infracțională, bărbatul ar fi fost sprijinit de alți doi bărbați din județul Mureș.

Cu ocazia cercetărilor efectuate anterior momentului perchezițiilor, polițiștii au reușit să identifice și să indisponibilizeze tractorul și plugul, iar în cadrul perchezițiilor efectuate ieri a fost identificat și recuperat discul agricol.

De asemenea, de la două dintre locuințele percheziționate, polițiștii au ridicat 3.200 de țigarete provenite din contrabandă și o armă cu aer comprimat, deținută în mod ilegal.

Au fost indisponibilizată, în vederea continuării cercetărilor, suma de 3.830 euro, 10 lire sterline, 10 leva bulgărești și 2.200 de lei.

Față de bărbatul, în vârstă de 24 de ani, care a reușit să-l inducă în eroare pe vânzătorul utilajelor agricole, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, urmând ca în cursul zilei de azi, 13 august, să-l prezinte în fața magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române.

La percheziții au participat și polițiștii Serviciului Pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Poluare cu formaldehidă la Sebeș: Două firme, din industria prelucrării lemnului și cea chimică, alături de doi responsabili de mediu, trimiși în judecată

Bogdan Ilea

Publicat

în

Poluare cu formaldehidă la Sebeș: Două firme, din industria prelucrării lemnului și cea chimică, alături de doi responsabili de mediu, trimiși în judecată Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a două societăți comerciale cu sediul în municipiul Sebeș, active în industria […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Trafic modificat pe Calea Moților, sensul de mers Micești-Alba Iulia: Banda reversibilă va fi activată dimineața. De când se aplică măsura

Ioana Oprean

Publicat

în

Trafic modificat pe Calea Moților, sensul de mers Micești-Alba Iulia: Banda reversibilă va fi activată dimineața. De când se aplică măsura Începând de joi, 10 septembrie 2026, traficul rutier pe Calea Moților din municipiul Alba Iulia va fi reorganizat în intervalul orelor de vârf. Pentru fluidizarea circulației, banda suplimentară reversibilă va fi reamenajată pe sensul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | XEO – 10 ani de robotică, generații și curaj. O poveste începută la Alba Iulia continuă cu o nouă echipă FTC: XEO Academy

Lucian Dărămuș

Publicat

în

XEO – 10 ani de robotică, generații și curaj. O poveste începută la Alba Iulia continuă cu o nouă echipă FTC: XEO Academy Team XEO #14278 a sărbătorit zece ani de la începutul unei povești care a adus împreună generații de elevi, profesori, mentori, părinți și susținători ai educației prin robotică. Evenimentul aniversar „XEO – […]

Citește mai mult