FOTO| Pe urmele romanilor din suburbiile Apulumului. Săpăturile arheologice din villa romană de la Oarda de Jos

FOTO| Pe urmele romanilor din suburbiile Apulumului. Săpăturile arheologice din villa romană de la Oarda de Jos

La Alba Iulia și în împrejurimile sale, oriunde ne-am plimba, sub pașii noștri se ascund milenii de istorie. Această istorie e dezgropată din pământ de către arheologi. Anual, prin cercetări arheologice preventive sau prin investigații sistematice, istoria veche a acestor locuri se îmbogățește cu informații noi. Arheologii au meritul de a ”citi” datele istorice scoase la lumină din pământ (vestigii de tot felul, urmele unor așezări străvechi, cioburi, obiecte de metal etc.), de a le interpreta și de a le prezenta publicului larg prin articole și cărți sau prin intermediul expozițiilor organizate mai tot timpul în muzeele județului.

Unul dintre monumentele importante, care este cercetat prin săpături sistematice doar de câțiva ani, se află situat pe teritoriul fostului sat Oarda de Jos, astăzi parte componentă a municipiului Alba Iulia. Este vorba de o villa rustica din epoca romană aflată în apropierea orașului antic Apulum (Colonia Aurelia Apulensis, pe numele său antic, localizat pe teritoriul cartierului Partoș).

Această villa rustica, în fapt un ansamblu de exploatație agricolă complexă, este cercetată în cadrul unui proiect internațional intitulat ”Vilele romane de la Apulum” (Apulum Roman Villae Project). Acesta este realizat în colaborare de către University of British Columbia din Vancouver (Canada), Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia și Academia Română, filiala Cluj-Napoca, prin Institutul de Arheologie și Istoria Artei. De asemenea, instituții partenere ale proiectului sunt Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, Muzeul Banatului Timișoara, precum și Universitatea ”1 Decembrie” din Alba Iulia.

Proiectul este finanțat printr-un grant de cercetare multianual de Agenția de Granturi din Canada (Social Sciences and Humanities Research Council) și prin fonduri asigurate de către Consiliul Județean Alba, prin Muzeul Național al Unirii, iar mai recent și prin fonduri obținute de la Ministerul Culturii. Co-directorii proiectului sunt dr. Matthew McCarty de la universitatea canadiană, dr. Mariana Egri și dr. Aurel Rustoiu de la Institutul de Arheologie și Istoria Artei al Academiei Române din Cluj-Napoca.

La săpături participă de regulă studenți canadieni și români, însă din cauza pandemiei și a dificultăților de deplasare generate de aceasta, în anul în curs am beneficiat doar de aportul studenților de la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. De altfel, întregul proiect a fost conceput și ca un șantier școală, de pregătire a tinerilor studenți în meseria de arheolog.

Obiectivul principal al acestui proiect îl constituie cercetarea vilei romane de la Oarda de Jos prin metode moderne de investigare și de colectare a datelor arheologice. Astfel, în prima campanie de cercetare desfășurată în anul 2018 s-au realizat fotografii aeriene, măsurători geofizice, topografie și investigații de suprafață sistematice. De asemenea, au fost prelevate probe de sol în vederea realizării unor analize biochimice. Prin aceste metode a fost identificat un complex agricol cu funcții multiple, constând dintr-o clădire principală și mai multe anexe gospodărești: grajduri, depozite, hambare etc. În afară de vestigiile și complexele romane, pe aceeași arie au fost identificate urme de locuire aparținând perioadei de sfârșit a epocii bronzului, primei vârste a fierului, perioadei celtice din a doua vârstă a fierului, precum și epocii dacice.

Pe baza rezultatelor obținute în 2018, în anul următor, 2019, s-a desfășurat prima campanie de săpături arheologice, prin cercetarea clădirii principale și a unei anexe gospodărești. Această campanie de săpături a oferit primele informații concrete privind cronologia, funcțiile unor clădiri, tehnologia de construcție, stilul arhitectural, relațiile cu orașul Apulum. În anul 2020 cercetările au fost de mai mică amploare datorită situației pandemice, însă au fost obținute totuși o serie de informații arheologice și topografice importante. În lunile iulie-august ale acestui an, au fost continuate cercetările în clădrea principală și într-o construcție anexă, care, după planurile oferite de aerofotografii și de prospecțiunile geofizice, părea să fie un hambar.

În urma tuturor acestor investigații, astăzi se poate preciza mai clar succesiunea locuirilor rurale din situl arheologic de la Oarda de Jos.
Astfel, primii oameni care s-au așezat pe terasa naturală de pe malul drept al râului Sebeș, nu departe de confluența sa cu Mureșul, au fost cei de la sfârșitul epocii bronzului, cândva între anii 1200-1100 î. de Hr., urmați apoi de alții pe la începutul primului mileniu al erei precreștine. Aceștia trăiaua în sate destul de mari ca suprafață, întinse pe câteva hectare, în case ridicate la suprafața solului sau adâncite în pământ, exploatând resursele agricole din teritoriul înconjurător, care este fertil până astăzi.

Mai târziu, prin sec. IV-III î. de Hr., pe același loc s-au așezat celții, urmați apoi de o comunitate de daci în sec. II – I î. de Hr. Toți aceștia și-au ridicat, rând pe rând, sate ale căror complexe de locuire (case, anexe gospodărești etc.) așteaptă încă să fie dezvelite de către arheologi. Vestigiile sesizate până acum nu fac decât să indice o dată în plus importanța agricolă a zonei înainte de sosirea romanilor. Tocmai datorită terenurilor fertile, a apropierii de cursurile de apă importante (Mureșul și Sebeșul) și a imediatei vecinătăți cu orașele romane de la Apulum, întreaga arie în discuție a devenit de mare interes pentru romani. Astfel că vestigiile cele mai numeroase și construcțiile monumentale din piatră aparțin tocmai epocii romane.

Villa, una dintre cele mai mari cunoascute până acum pe teritoriul României, ocupând o suprafață de aproape 2 hectare, a fost ridicată curând după crearea Provinciei Dacia. Construcția principală, care avea rolul de rezidență pentru proprietarul întregului complex, un latifundiar important al comunității de la Apulum (care avea în posesie întinse terenuri agricole), a suferit de-a lungul celor peste 150 de ani de existență, o serie de modificări, extensii sau recompartimentări ale camerelor de locuit.

Casa avea numeroase încăperi cu roluri și funcționalități diferite: bucătărie, dormitoare, sufragerii, băi etc., inclusiv o curte interioară pavată probabil cu dale de gresie. Fundațiile clădirii erau realizate din piatră de râu legată cu mortar, pe care se ridicau ziduri din cărămzi, iar acoperișul era din țiglă. Cărămizile au fost realizate prin uscare la soare și apoi prin ardere în cuptoare speciale pentru astfel de activități.

Printre cărămizile descoperite se numără și unele având urme de lăbuțe de căței, aceștia, la fel de curioși ca și astăzi, călcând peste cărămizile uscate la soare și lăsând în urmă amprente și frânturi ale unei vieți cotidiene care pulsa firesc în antichitate, la fel ca și astăzi. Pereții interiori au fost tencuiți și pictați, după cum o demonstrează fragmentele descoperite în săpături. Casa, ca de altfel întreaga fermă, era alimentată cu apă curentă captată dintr-un izvor aflat nu departe spre răsărit și dirijată prin conducte confecționate din ceramică. Au fost dscoperite fragmente ale unor astfel de conducte. Ele demonstrează standardele înalte de viață ale locuitorilor villei de la Oarde de Jos.

În incinta acestei uriașe ferme, înconjurată probabil de un gard de piatră, așa cum pare să o sugereze măsurătorile geofizice, se aflau numeroase anexe: complexele de locuire pentru personalul numeros care deservea ferma, acestea având la rândul lor camere cu tencuială pictată în culori vii, hambare, grajduri, precum și alte construcții gospodărești. Aceste anexe au fost construite la rândul lor pe fundații din piatră legată cu mortar, având eleveția din lemn lipit cu lut. Numărul mare de fragmente de amfore de vinuri sau de ulei, precum și de vase mari de provizii descoperite, indică rolul lor de depozite.

După părăsirea Daciei de către romani, villa de la Oarda a decăzut destul de rapid, însă o serie de vestigii indică faptul că pe parcursul mileniului I al erei creștine, oamenii au revenit din când în când să-și încropească adăposturi printre ruine.
Investigațiile vor contiuna în anii următori pentru rezolvarea tuturor problemelor istorice și arheologice legate de rolul jucat în economia Daciei romane și a orașului Apulum de aceste complexe de exploatație agricolă intensivă de tip vila rustica. Un alt obiectiv al cercetărilor care se vor derula în anii viitori este constituit de clarificarea caracterului așezărilor celtice și dacice din aceeași zonă și a rolului lor în economia agricolă a epocilor respective.

Dr. Aurel Rustoiu
Institutul de Arheologie și Istoria Artei
Academia Română, filiala Cluj-Napoca

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI