FOTO: Parteneriat educaţional între Liceul cu program sportiv din Alba Iulia şi Liceul evreiesc Laude-Reut din Bucureşti
În perioada 15-16 aprilie 2019, Liceul cu program sportiv din Alba Iulia reprezentat de dl. Marcu Nicușor, director al liceului şi dna Medrea Alina, profesor iniţiator al parteneriatului şcolar, au găzduit vizita unui profesor nativ de limba engleză, Sean Boyle, originar din Irlanda şi delegat al liceului Laude-Reut din Bucureşti, reprezentat de dna Tova Ben Nun Cherbiş, preşedinte al complexului educaţional Laude-Reut.
Aflat la prima ediţie, parteneriatul educaţional „Building bridges and sharing cultures” îşi propune să promoveze valorile educative şi cultural-artistice ale ambelor instituţii. Acest dialog al culturilor va prilejui participanților deschiderea de noi perspective de a privi și a înţelege lumea în vederea formării unei atitudini de toleranță, a dezvoltării unei preocupări de cunoaștere mai profundă a valorilor unui alt spațiu european, de îndepărtare a stereotipurilor culturale și sociale și de asumare a unui rol activ în vederea formării unei comunităţi a tinerilor de excepţie, responsabili și conştienţi de rolul lor în promovarea valorilor autentice.
Elevii implicați în acest proiect au avut şansa de a comunica în limba engleză, dezvoltându-şi astfel competenţele de comunicare într-o limbă de circulaţie internaţională, şi-au îmbunătățit abilitățiile de a învăța și relaţiona.
În cadrul acestor zile se regăsesc şi vizite la principalele obiective turistice: Cetatea Alba Carolina, Muzeul Naţional al Unirii, Catedrala Încoronării, Obeliscul lui Horea, Cloşca şi Crişan precum şi Ampoita.
Cele mai reprezentative momentele de pe parcursul acestor zile au fost surprinse într-un colaj de fotografii, având şi un impact pozitiv asupra elevilor Liceului cu program sportiv, aceştia fiind foarte încântaţi de „experienţa irlandeză”.
[nggallery id=7008]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri
122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri La 21 februarie 2026, s-au împlinit 122 de ani de la moartea lui Sava Henția (1848–1904), unul dintre marii maeștri ai picturii românești. Creația sa, impresionantă atât prin numărul lucrărilor, cât […]
FOTO | Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș
Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș Pentru a celebra 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși (19 februarie 1876 – 16 martie 1957), la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, în spațiul primitor al bibliotecii, am organizat un atelier […]
FOTO | Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții”
Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții” Vineri, 13 februarie 2026, în cadrul Liceului Teoretic ,,Petru Maior”, a fost lansată cea de a treia ediție a revistei ,,THOUGHTS”. Pentru unii este doar o revistă, însă pentru […]