Politică Administrație

FOTO: Oficiali din Parlamentul Ungariei în vizită la Aiud. Maghiarii spijină necondiţionat dezvoltarea municipiului

Bogdan Presecan

Publicat

în

Joi, 4 aprilie 2013, la sediul Primăriei municipiului Aiud a avut loc vizita unei delegaţii oficiale maghiare, în scopul stabilirii unor detalii referitoare la iniţierea unor proiecte în parteneriat public cu Primăria municipiului Aiud.   

Petrecerea Divorțaților

Delegaţia, compusă din Sárdi Péter, director pentru Relaţii Externe în cadrul Parlamentului Ungariei, doamna Pappné Farkas Klára, responsabilă de relaţia dintre municipalitatea aiudeană şi Parlamentul ungar, domnul Fodor János, consulul Ungariei la Cluj-Napoca, şi Kántor Csaba, episcopul vicar al Eparhiei Reformate de Ardeal, s-a arătat deosebit de interesată de stabilirea unor legături de colaborare între Primăria municipiului Aiud şi potenţiali investitori maghiari, care ar dori să contribuie la realizarea unor proiecte importante în municipiul nostru.

Potrivit lui Alin Florea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Aiud, “discuţiile, care fuseseră demarate în prealabil, într-o primă etapă la Budapesta, cu ocazia vizitei efectuate de primarul municipiului Aiud, Mihai Horaţiu Josan în Parlamentul Ungariei, unde a şi ţinut un discurs cu ocazia aniversării a 390 de ani de la înfiinţarea Colegiului Naţional „Bethlen Gabor”, s-au axat în mare parte pe realizarea unor demersuri comune de reintroducere a municipiului Aiud într-un circuit turistic european. În acest sens, s-au purtat discuţii cu privire la investiţiile care vor avea loc în municipiul Aiud: realizarea unui complex sportiv în incinta Colegiului Naţional „Bethlen Gabor”, finalizarea reabilitării structurale la această prestigioasă unitate de învăţământ, finanţată prin POR, reabilitarea Cetăţii Medievale şi a Centrului Istoric al municipiului Aiud, inclusiv strada Bethlen Gabor.

Din discuţiile care au avut loc, cu prilejul acestei întâlniri a reieşit foarte clar faptul că delegaţia maghiară este deschisă şi dispusă să ajute necondiţionat dezvoltarea municipiului Aiud, în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale, în frunte cu primarul Mihai Horaţiu Josan.”

Aceste câteva exemple pe care le-am enumerat mai sus reprezintă o dovadă vie a relaţiilor de parteneriat efectiv care există între comunităţile română şi cea maghiară, care au ştiut, de-a lungul timpului să colaboreze în scopul realizării unor proiecte comune, cu beneficii importante la nivelul comunităţii noastre. Valorile culturale, istorice şi educaţionale ale municipiului Aiud, dobândite în timp sunt întocmai expresia vie a felului cum a funcţionat şi funcţionează această comuniune româno-maghiară în municipiul Aiud, a declarat primarul Mihai Horaţiu Josan


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara

Ioana Oprean

Publicat

în

USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”

Ioana Oprean

Publicat

în

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]

Citește mai mult