Ştirea zilei

FOTO: O nouă dovadă de spirit civic la Alba Iulia – Un tânăr care a tâlhărit pe stradă un pensionar, a fost prins de cetățeni și predat polițiștilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Albaiulienii au spirit civic și sunt gata să sară în ajutorul unei persoane aflate în dificultate!

Petrecerea Divorțaților

talharie002O dovedește finalul fericit al unui incident produs, miercuri dimineață, în zona Dealul Furcilor, semnalat de un cititor al Ziarului Unirea, care care ne-a trimis și poze: un pensionar a fost tâlhărit în plină stradă iar făptașul a fugit. Imediat martorii s-au mobilizat, au plecat în urmărirea lui, l-au prins și, cu ajutorul altor cetățeni care l-au păzit, l-au predat polițiștilor.

Potrivit reprezentantului IPJ Alba s-a primit o sesizare pe 112, în care un bărbat din Alba Iulia, în vârstă de 67 de ani, reclama faptul că în timp ce se deplasa pe B-dul Încoronării, doi tineri s-au apropiat de el, iar unul dintre aceștia i-a smuls borseta și a fugit pe str. Dealul Furcilor. Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că incidentul a fost observat de doi albaiulieni care au plecat cu mașina în urmărirea hoțului, pe care în final l-au prins, iar alți doi cetățeni care erau pe stradă l-au preluat și l-au păzit.

Tânărul a fost identificat ca fiind T.F., în vârstă de 18 ani. La comiterea faptei se afla împreună cu un minor în vârstă de 13 ani, din Cugir, care a reușit să fugă și este căutat în acest moment de polițiști.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a faptelor și a actvității infracționale a celor doi. (Z.U.)

[nggallery id=1259]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Hotelul Cetate din Alba Iulia, planuri de extindere verticală și orizontală: Documentații în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Hotelul Cetate din Alba Iulia, planuri de extindere verticală și orizontală: Documentații în consultare publică Primăria Alba Iulia a anunțat joi, 5 noiembrie 2026 începerea consultării publice pentru un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) care ar permite extinderea Hotelului Cetate, de pe strada Unirii nr. 3. Inițiator este S.C. Cetate Alba SRL, iar documentația este elaborată […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Târguri de Crăciun și Paște la Alba Iulia: Primăria nu renunță, în ciuda unui prim eșec, la ideea de a „preda” organizarea unui operator privat

Ioana Oprean

Publicat

în

Târguri de Crăciun și Paște la Alba Iulia: Primăria nu renunță, în ciuda unui prim eșec, la ideea de a „preda” organizarea unui operator privat Administrația locală din Alba Iulia nu renunță la ideea de a preda organizarea târgurilor din Piața Cetății Alba Carolina unui operator privat. Un proiect de hotărâre privind reluarea procedurii de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Un nou eșec pentru Primăria Alba Iulia: Municipiul va organiza Târgul de Crăciun 2026, după ce singura firmă ofertantă s-a retras

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un nou eșec pentru Primăria Alba Iulia: Municipiul va organiza Târgul de Crăciun 2026, după ce singura firmă ofertantă s-a retras Primăria Alba Iulia a transmis joi, 5 noiembrie 2026, un comunicat de presă prin care anunță că administrația locală va organiza și în acest an Târgul de Crăciun, după ce singura firmă care a […]

Citește mai mult