Ştirea zilei

FOTO| ”Nea Luca” din Alba Iulia sărbătorit pe terenul de fotbal la împlinirea vârstei de 89 de ani. Este antrenor de fotbal de mai bine de 60 de ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Iosif Luca a împlinit sâmbătă 1 aprilie, frumoasa vârstă de 89 de ani. ”Nea Luca” este antrenor de fotbal de mai bine de 60 de ani, iar de ziua lui a fost sărbătorit cum altfel decât pe terenul de fotbal, la faza finală a competiției ”Cupa satelor”.

Alături de el s-a aflat și viceprimarul municipiului Alba Iulia, Marius Filimon, alături de alți reprezentanți ai fotbalului pentru a-l sărbători pe Nea Luca.

”Oare cum e să faci, timp de mai bine de 60 de ani, un lucru cu pasiune, cu răbdare și cu suflet? La această întrebare cel mai bine poate răspunde domnul Iosif Luca, “nea Luca”, așa cum îl știu albaiulienii. Da, nea Luca a început din anul 1960 să fie antrenor, dascăl, mentor pentru mai bine de o mie de copii care au ales fotbalul. Astăzi, nea Luca a împlinit 89 de ani și locul cel mai potrivit pentru a fi sărbătorit, fără niciun dubiu, a fost terenul de fotbal.

Cei care au avut inițiativa de a-i spune “La mulți ani” într-un mod atât de special au fost Cristian Petropulos și Mihai Țîra care l-au invitat pe nea Luca la faza finală a competiției Cupa Satelor pentru copiii născuți în anul 2010 și mai tineri. Bucuria micilor fotbaliști a fost cel mai frumos cadou care i se putea oferi. Pe terenul de la Galtiu, campioana din acest an a fost echipa comunei Livezile, echipă premiată chiar de domnul Luca.

Sănătate și putere multă pentru a mai antrena câteva sute de copii! La mulți ani, domnule Luca!”, a scris Marius Filimon pe Facebook.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”

Ioana Oprean

Publicat

în

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări

Ioana Oprean

Publicat

în

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie

Ioana Oprean

Publicat

în

Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]

Citește mai mult