FOTO| Naționala României de handbal feminin, calificată la Turneul final al Campionatului European: Cristina Neagu a fost de neoprit
FOTO| Naționala României de handbal feminin, calificată la Turneul final al Campionatului European: Cristina Neagu a fost de neoprit
Naţionala feminină de handbal a României s-a calificat la Campionatul European – EHF EURO 2022, după ce a învins Austria cu scorul de 38-29 (19-13), duminică, la Râmnicu Vâlcea, în ultimul meci din Grupa a 2-a a preliminariilor, transmite Agerpres.
Tricolorele, susţinute de un public fierbinte, au controlat jocul de la un capăt la altul, cu o singură sincopă, egalarea din min. 14, 8-8. La pauză, echipa antrenată de Adrian Vasile şi Bent Dahl avea un avans de şase goluri pe tabelă, 19-13, iar după pauză a ajuns la zece goluri, 33-23 şi 37-27, scorul final fiind 38-29.
Cristina Neagu, extraordinară ca de obicei
Cristina Neagu a fost cea mai bună marcatoare, cu 12 goluri. Pentru România au mai înscris Cristina Laslo 4 goluri, Crina Pintea 4, Bianca Bazaliu 4, Lorena Ostase 4, Nicoleta Dincă 3, Sonia Seraficeanu 2, Sorina Tîrcă 2, Alina Ilie 1, Alexandra Georgiana Subţirică Iovănescu 1, Corina Lupei 1.
Daciana Hosu a parat 10 aruncări (33,33%) iar Yuliya Dumanska a apărat 2 şuturi (20%).
Pentru Austria, pregătită de antrenorul de origine română Herbert Muller, au marcat Katarina Pandza 5 goluri, Nina Neidhart 5, Sonja Frey 6, Patricia Kovacs 3, Johanna Reichert 3, Stefanie Kaiser 3, Claudia Wess 2, Petra Blazek (portar) 1, Johanna Failmayer 1.
Petra Blazek a blocat 5 şuturi (16,13%), iar Lena Ivancok a apărat 3 (33,33%).
Au arbitrat turcoaicele Pinar Unlu Hatipoglu şi Mehtap Simsek, iar delegat EHF a fost ungurul Peter Eles.
Sâmbătă, Danemarca a dispus de Insulele Feroe cu 26-15.
Danemarca a ocupat primul loc în clasamentul final, cu 12 puncte, urmată de România, 7 puncte, Austria, 5 puncte, Feroe, 0 puncte.
Primele două clasate s-au calificat la EURO 2022, care va avea loc în perioada 4-20 noiembrie, în Slovenia, Macedonia de Nord şi Muntenegru. Tragerea la sorţi a grupelor turneului final e programată pe 28 aprilie, la Ljubljana.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO | Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia) – medalie de aur în proba de 3.000 m marș la Campionatul Național de Sală U20
Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia) – medalie de aur în proba de 3.000 m marș la Campionatul Național de Sală U20 Larisa Ardean, sportivă cu dublă legitimare la CS Unirea Alba Iulia și LPS Alba Iulia, a câștigat medalia de aur în proba de 3.000 de metri marș la Campionatul Național de Sală U20, […]
Campioana Volei Alba Blaj începe asaltul pentru cucerirea unui nou titlu național | Primele dueluri în play-off, cu Rapid, echipa din „Mica Romă”, în cursă spre un alt event!
Campioana Volei Alba Blaj începe asaltul pentru cucerirea unui nou titlu național | Echipa din „Mica Romă”, în cursă spre un alt event, primele dueluri în play-off, cu Rapid Volei Alba Blaj, campioana României, începe asaltul spre cucerirea unui nou titlu național, primele confruntări din faza eliminatorie fiind cu Rapid București. Citește și: Volei Alba […]
VIDEO | Polițiștii din Alba implicați în activități sportive diverse: Concursuri de schi și snowboard, dar și meciuri de tenis cu piciorul, în contextul celebrării Zilei Poliției Române 2026
Polițiștii din Alba implicați în activități sportive diverse: Concursuri de schi și snowboard, dar și meciuri de tenis cu piciorul, în contextul celebrării Zilei Poliției Române 2026 În perioada 2-6 martie 2026, în contextul celebrării Zilei Poliției Române, au avut loc activități sportive la care au participat polițiști de la toate structurile Inspectoratului de Poliție […]
