FOTO. Moment frumos la o școală din Alba Iulia: Elevii, organizați sub forma unui mare 100, au înălțat baloane în culorile tricolorului
Marți, 27 noiembrie 2018, sala de sport a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Alba Iulia a fost neîncăpătoare pentru elevii, cadrele didactice, părinții și invitații prezenți la spectacolul in cinstea Marii Uniri, pregătit de clasele a IV-a și clasele V-VIII.
Intitulat sugestiv, „Vin românii, vin la Alba iar”, acesta a debutat cu intonarea Imnului Național al României, de către corul Speranța și de toți cei prezenți.
A urmat un recital de poezie, realizat de elevi ai claselor a VIII, apoi un montaj literar-artistic, prezentat cu mult entuziasm de elevii claselor a IV-a, care au îmbinat melodiile patriotice cu recitarea de poezii.
Momentul dansului popular individual a stârnit ropote de aplauze, urmat de parada portului popular din diverse regiuni istorice, în acompaniament muzical specific zonei prezentate. La final, toți cei prezenți s-au prins în Hora Unirii.
Încheierea evenimentului a aparținut celor mici, care, organizați sub forma unui mare 100, au înălțat baloane in culorile tricolorului.
[nggallery id=6481]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Accident feroviar la Șard: Impact între unn tren de călători și un autoturism cu 4 pasageri
Accident feroviar la Șard: Impact între unn tren de călători și un autoturism cu 4 pasageri Un accident feroviar a avut loc în localitatea Șard, vineri seara, pe strada Nichita Stănescu, unde un tren de călători a lovit un autoturism în care se aflau patru persoane. În urma impactului nu au fost înregistrate victime, iar […]
Alee pietonală de aproape un kilometru, amenajată de-a lungul DN 74, între Ciuruleasa și Abrud, în Munții Apuseni: Undă verde pentru proiect de la Direcția Județeană de Mediu Alba
Alee pietonală de aproape un kilometru, amenajată de-a lungul DN 74, între Ciuruleasa și Abrud, în Munții Apuseni: Undă verde pentru proiect de la Direcția Județeană de Mediu Alba Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a luat decizia etapei de încadrare, fără evaluarea impactului asupra mediului, pentru proiectul „Amenajare alee pietonală Ciuruleasa – […]
Activități dedicate Holocaustului la Școala Gimnazială „P.P. Aaron” Blaj: Elevii claselor a VII-a și a VIII-a, implicați în lecții despre istorie
Activități dedicate Holocaustului la Școala Gimnazială „P.P. Aaron” Blaj: Elevii claselor a VII-a și a VIII-a, implicați în lecții despre istorie Cu ocazia zilei de 9 octombrie, la școala noastră au fost organizate activități educative dedicate Holocaustului, la care au participat elevii claselor a VII-a și a VIII-a. Scopul acestor activități a fost de a-i […]
