FOTO: Mii de elevi din județul Alba, învățați de polițiști cum să se ferească de pericole în cadrul campaniei „Școala în siguranță”
Campania “Școala în siguranţă” a ajuns la final. La început de an şcolar, mii de copii din judeţul Alba au fost învăţaţi de poliţişti cum să se ferească de pericole. Activităţile dedicate siguranţei copiilor vor continua pe perioada întregului an şcolar.
Cel mai important eveniment al lunii septembrie pentru elevi rămâne, fără îndoială, începerea anului şcolar. În scopul asigurării unui climat propice procesului educaţional, în cadrul căruia copiii să poată desluşi netulburaţi tainele învăţăturii, Poliţia Română a derulat, la nivel naţional, Campania”Şcoala în siguranţă”.
Zi de zi, au fost organizate activităţi de informare în unităţile de învăţământ astfel încât elevii să înţeleagă importanţa adoptării unei conduite corecte pe drumurile publice, să fie toleranţi şi să manifeste respect reciproc în relaţiile cu colegii şi cadrele didactice şi, de asemenea, să aibă o atitudine non-violentă în cazul apariţiei unor conflicte.
Aceștia au învăţat că orice neînţelegere trebuie rezolvată prin dialog, iar în cazul în care acest mod de abordare nu dă roade, iar situaţia se agravează, să apeleze cu încredere la Poliţie.
Activitățile s-au adresat tuturor copiilor, atât celor din mediul urban cât şi celor din rural, iar temele au fost susţinute împreună cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane Alba Iulia şi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba, parteneri tradiţionali ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba în activităţile preventive. Doar în ultimele două zile, peste 400 de elevi din localităţile Blaj, Galda de Jos, Vinţu de Jos, Oiejdea şi Benic s-au întâlnit cu poliţiştii şi au primit sfaturi şi materiale preventive şi au demonstrat că ştiu să se ferească de pericole şi să circule corect.
Mulţumim celor care ne-au fost alături în cadrul Campaniei”Şcoala în siguranţ㔺i le dorim tuturor elevilor şi cadrelor didactice, un an şcolar cât mai bun, încununat cu succese şi realizări!
Siguranţa copiilor rămâne prioritatea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, iar activităţile informativ – preventive vor continua pe perioada întregului an şcolar, prin poliţişti de prevenire şi proximitate, care vor fi sprijiniţi în activităţi şi de poliţişti din cadrul altor structuri.
[nggallery id=4620]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | Prima creșă nouă din mediul rural din județul Alba, aproape de finalizare: Zeci de locuri pentru cei mici. Primar: ,,O investiție așteptată de familiile tinere”
Prima creșă nouă din mediul rural din județul Alba, aproape de finalizare: Zeci de locuri pentru cei mici. Primar: ,,O investiție așteptată de familiile tinere” În județul Alba, în comuna Ighiu, se construiește prima creșă nouă din mediul rural, iar proiectul prinde, pe zi ce trece, tot mai mult contur, lucrările fiind aproape de finalizare. […]
VIDEO | Iarnă ca în povești la Șureanu! Peisaje de vis după prima ninsoare din sezonul 2026–2027
Iarnă ca în povești la Șureanu! Peisaje de vis după prima ninsoare din sezonul 2026–2027 Iarna își intră în drepturi în Munții Șureanu, din județul Alba! Peisajele au devenit spectaculoase după prima ninsoare din sezonul rece 2026–2027, iar zona montană a fost acoperită de un strat consistent de zăpadă. Natura a îmbrăcat deja haine de […]
FOTO | Accident în Alba Iulia: Coliziune între două mașini la Micești, la ieșire de pe Calea Labului
Accident în Alba Iulia: Coliziune între două mașini la Micești, la ieșire de pe Calea Labului Un accident rutier a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 17.00, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit la Micești. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. Potrivit martorilor, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Cauza […]
