Ştirea zilei

FOTO Mihai Avram, triplu campion național la Campionatul Național de Judo al Ministerului Afacerilor Interne. Ce alte medalii mai are în palmares

Ioana Oprean

Publicat

în

Mihai Avram, triplu campion național la Campionatul Național de Judo al Ministerului Afacerilor Interne. Ce alte medalii mai are în palmares

Mișu, cum îl știu colegii, din cadrul Detașamentului de Pompieri Alba Iulia, a reuşit să ocupe al treilea an consecutiv prima treaptă a podiumului, la categoria de 100 kilograme, +35 ani, devenind astfel triplu campion naţional la judo.

Citește și: FOTO O coafeză din Alba Iulia le-a tuns și coafat pe bunicile de la Căminul de Vârstnici: Tunsori cochete și pregătiri înainte de Ziua Femeii

Petrecerea Divorțaților

Acesta a făcut parte din lotul reprezentativ al IGSU – Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, obținând locul III la echipe, și locul I la individual.

Totodată de precizat este faptul că, acesta a câștigat în anul 2019 titlul de Cel Mai Puternic Pompier din România, iar până la momentul de față mai are în palmares medalii de aur, argint şi bronz câștigate la Campionatul Național de Judo.

”Felicitări încă o dată pentru performanțele obținute și dăruirea de care dai dovadă! Suntem mândri de tine!”, au transmis reprezentanții ISU Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie A început să ningă ca în povești de luni seara în Munții Șureanu, în zona Poarta Raiului, deși este doar finalul lunii octombrie 2026. Zăpada începe să se așterne, iar stratul ar putea ajunge în curând la câțiva centimetri. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile

Ioana Oprean

Publicat

în

Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile Cercetătorul român Sergiu Pașca, originar din Aiud, județul Alba, profesor la Facultatea de Medicină a Universității Stanford din California – SUA, a coordonat o […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking” Orașul Ocna Mureș continuă să se dezvolte pe partea de turism și agrement, prin investiții care vizează atât extinderea infrastructurii de la […]

Citește mai mult