FOTO| MASACRU pe Drumul European 85: Sunt trei morți și șase răniți. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
MASACRU pe Drumul European 85: Sunt trei morți și șase răniți. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
Un accident grav a avut loc miercuri dimineață pe Drumul European 85, lângă Sinești, județul Ialomița Trei persoane au decedat, iar alte șase au fost rănite. Autoritățile au declanșat Planul Roșu de Intervenție.
Printre victime se află și doi copii, potrivit ISU Ialomița.
„În această dimineață, în jurul orei 10:30, pe DN2, în afara localității Sinești s-a produs un grav accident de circulație, în urma căruia au rezultat 9 victime. Din primele cercetări a reieșit că în evenimentul rutier sunt implicate 3 autoturisme, în urma impactului dintre acestea 2 persoane si-au pierdut viața și alte 7 sunt rănite și preluate de echipaje medicale”, a transmis ISU Ialomița.
Traficul este blocat pe sensul de mers București-Urziceni, se circulă alternativ, pe o singură bandă.
„Se desfășoară cercetarea la fața locului în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului de circulație, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a mai transmis ISU Ialomița.
La fața locului intervin o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. De asemenea, de la nivelul județului Ialomița au fost alocate și 2 ambulanțe SAJ.
În sprijin acționează și ISU București-Ilfov cu 3 ambulanțe SMURD, dintre care una cu medic.
Pentru optimizarea acțiunii de răspuns a fost activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Ialomița.
Drumul spre Moldova, E85, este supranumit şi „Drumul Morţii”, pentru că este extrem de periculos. Autoritățile vor să îl reconfigureze pentru a reduce numprul accidentelor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Aurel Frandeș, pădurarul erou care le-a salvat pe cele două fetițe dispărute din Târnăveni: Le-a purtat în brațe și în spate 3 kilometri, până a ajuns la autorități
Aurel Frandeș, pădurarul erou care le-a salvat pe cele două fetițe dispărute din Târnăveni: Le-a purtat în brațe și în spate 3 kilometri, până a ajuns la autorități Rebeca și Melisa, fetițele de 4 și 5 ani, dispărute în Târnăveni, județul Mureș, au fost găsite și salvate de Aurel Frandeș, un pădurar de la Ocolul […]
Amenzi de până la 10.000 de lei pentru agresorii care nu merg la consiliere psihologică: Trebuie să prezinte polițiștilor dovada participării lor la terapie
Amenzi de până la 10.000 de lei pentru agresorii care nu merg la consiliere psihologică: Trebuie să prezinte polițiștilor dovada participării lor la terapie Agresorii faţă de care instanţele din România emit ordine de protecţie vor fi obligaţi să urmeze consiliere psihologică. Pot apela la psihologii colaboratori cu Serviciile de Probaţiune sau pot merge la […]
Călin Georgescu, fără venituri salariale de aproape 2 ani: „Dumnezeu ne ține pe toți” Date oficiale arată că fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu nu a mai obținut venituri salariale de aproape doi ani. Deși a predat anterior la Universitatea din Pitești, instituție afiliată Universitatea Politehnica din București, contractul său de muncă este suspendat […]