FOTO: Manifestări artistice şi sportive de Ziua Internațională a Copilului, la Cugir
În organizarea Primăriei, Consiliului Local, Casei de Cultură și Cubului Sportiv Orășenesc Cugir, în parteneriat cu instituțiile școlare din oraș, peste 600 de participanți au fost prezenți astăzi la manifestările dedicate Zilei Internaționale a Copilului.
Încă de la primele ore ale dimineții s-au deschisTârgul de jucării al ,,copiilor negustori”, acțiune ce strânge an de an tot mai mulți participanți, copiii având posibilitatea de a-și scoate la vânzare jucăriile și cărțile de care nu mai au nevoie, sau de a-și promova și vinde anumite obiecte hand-made.
Tot pe această arteră s-a desfășurat și ,,Târgul Voluntarilor”, o acțiune umanitară desfășurată de Asociația ,,Ține de tine”, sub genericul ,,Împreună pentru Mateo”. Începând de la ora 09.00, copiii au avut parte de numeroase concursuri şi alte acțiuni ce s-au ținut pe Arena Cugir, Bulevardul Alexandru Sahia şi strada Tineretului, precum: Campionate de fotbal, clasele I – XII, CSO; Concurs triciclete, trotinete, biciclete, role; Campionat Tenis de Câmp ( Arena Cugir); Competiție de Karturi, B-dul Al. Sahia (parcare – Prichindel); Cros – Start de pe str. Al Sahia, Tineretului, traversare str. Victoriei și finalizare în incinta stadionului CSO.
Nici în acest an nu au lipsit din program desenele pe asflat de pe B-dul Al. Sahia, între orele 16.00 – 19.00, unde peste 100 de copii, de toate vârstele au venit să-și etaleze care mai de care talentul. Cercurile Casei de Cultură au fost de asemenea prezente oferind un program artstic desfășurat în parcarea de pe B-dul Al. Sahia. Cercul de Canto, Pian, Chitara, Cercul de teatru, Fanfara copiilor și Clubul de dans sportiv ProDance2007 au creat o atmosferă de mare bucurie în rândul celor prezenți.
Alături, o superb trambulină amenajataă de Asociația ,,Lupii Sigidavei” a atras numeroși copii, care au fost recompensați pentru participarea lor cu sucuri făcute cadou de organizația ,,lupilor motocicliști”. Manifestările s-au desfășurat în liniște și ordine prin grija Poliției orășenești, a grupei de jandarmi și a Poliției Locale Cugir, prezente pe tot parcursul evenimentului.
(C.P.)
[nggallery id=4090]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Acțiune caritabilă în mediul rural, din zona Sântimbru, Galda de Jos și Teiuș: Torturi aniversare de la Fundația – Societatea de Caritate Kulik Apulum, pentru copiii defavorizați care își serbează ziua în noiembrie sau decembrie
Acțiune caritabilă în mediul rural, din zona Sântimbru, Galda de Jos și Teiuș: Torturi aniversare de la Fundația – Societatea de Caritate Kulik Apulum, pentru copiii defavorizați care își serbează ziua în noiembrie sau decembrie Ecoul concertului caritabil de muzică clasică organizat în data de 9 octombrie 2026, la Căminul Cultural din Geoagiu de Sus, […]
Foto | Aproape 800 de elevi din Alba, pregătiți pentru piața muncii prin proiecte europene de peste 7,3 milioane de lei
Aproape 800 de elevi din Alba, pregătiți pentru piața muncii prin proiecte europene de peste 7,3 milioane de lei Trei proiecte europene derulate de Inspectoratul Școlar Județean Alba au oferit 776 de elevi din învățământul profesional și tehnic șansa de a dobândi experiență în medii reale de lucru. Dintre aceștia, 739 au obținut certificarea competențelor […]
Cum a scăpat de procesul penal un bărbat care a luat un portofel uitat într-o spălătorie auto și a păstrat banii: Decizie la Judecătoria Blaj
Cum a scăpat de procesul penal un bărbat care a luat un portofel uitat într-o spălătorie auto și a păstrat banii: Decizie la Judecătoria Blaj A luat un portofel uitat pe aparatul de taxare al unei spălătorii auto, a păstrat o parte din bani și l-a restituit abia după ce cazul a ajuns în atenția […]
