Curier Județean

FOTO: Manifestare dedicată primăverii, la Daia Română. Un eveniment de reînviere a trecutului prin cântec, joc și voie bună

Ioana Oprean

Publicat

în

La Școala Gimnazială Daia Română, venirea primăverii a fost sărbătorită printr-un eveniment dedicat femeii, organizat din inimă printr-un program special. O manifestare sensibilă, prilej de socializare și bucurie pentru întreaga comunitate, care întotdeauna s-a dovedit mai unită și mai puternică atunci când au existat astfel de întâlniri ce își au sorgintea în șezătorile străbunicilor.  

Petrecerea Divorțaților

S-a dorit o reînviere a trecutului, motiv pentru care a fost creată o atmosferă de sărbătoare evidențiată prin costumele populare purtate cu mândrie atât de către prezentatoare cât și de către grupul de dans al elevelor.

Acestea au încântat prin jocul lor autentic, prezența scenică și ritmul dinamic. Ca o icoană a trecutului mereu vie,  rapsodul popular al comunei , Ana Groza a oferit un moment de excepție prin emoția transmisă de versurile  baladei sale.  Dovadă că activitatea culturală este înțeleasă și apreciată atât din punct de vedere tradițional cât și modern, au evoluat cântând și dansând tinerele mlădițe: Sonia Cunțan și perechea de dans artistic formată din Vanessa Filip și Dragoș Costandin.

Invitații de onoare ai serii au fost membri Cenaclului literar al Centrului Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș alcătuit din Maria Cornelia Postescu, Rodica Hăprean,  Mariana Hera, Daniela Tieger, Viorica Cazan, Ioana Damian, Ana Borcea și Ion Kamla. Iubitori de frumos, artă și poezie, aceștia au trezit în sufletele celor prezenți multă emoție prin discursurile lor dar și prin cântec.

A onorat de asemenea întâlnirea,  profesorul Gheorghe Bica, un neobosit slujitor al cărții, un veșnic căutător al adevărului istoric al satului și al oamenilor din mijlocul cărora s-a ridicat.

Dacă din cauza evoluției sociale, șezătorile nu se mai organizează, e necesar să existe continuitate pe alt palier, acest eveniment fiind debutul activităților organizate cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Un început care potrivit directorului unității de învățământ, Elena Schiau și a reprezentantei Bibliotecii comunale, Sinefta Cibu, tot ce s-a demonstrat înseamnă mai mult decât o activitate culturală, înseamnă o întâlnire de suflet.

După cum mai preciza directoarea unității de învățământ, totul a fost posibil prin implicarea activă a tuturor cadrelor didactice din școală dar și a Primăriei reprezentată de către primarul comunei Visarion Hăprian. (C.P.)

[nggallery id=5303]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Noul Parking Arnsberg din Alba Iulia, pustiu la o zi după deschidere: ,,Nicio mașină parcată”. Care sunt tarifele aprobate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Noul Parking Arnsberg din Alba Iulia, pustiu la o zi după deschidere: ,,Nicio mașină parcată”. Care sunt tarifele aprobate  Prima parcare supraetajată din Alba Iulia, care a fost recepționată joi, 22 octombrie 2026, și care a fost pusă în funcțiune luni, 27 octombrie 2026, nu a fost luată ,,cu asalt” de către albaiulieni sau vizitatori.  […]

Citește mai mult

Curier Județean

Pregătiri pentru campania de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine: 10.000 de doze de vaccin alocate județului Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Pregătiri pentru campania de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine: 10.000 de doze de vaccin alocate județului Alba Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba informează crescătorii de ovine și caprine că, în perioada următoare, va începe campania oficială de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine. Pentru județul Alba, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Sistem fotovoltaic de aproape 3 milioane de lei la Stația de Epurare a Apelor Uzate Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Sistem fotovoltaic de aproape 3 milioane de lei la Stația de Epurare a Apelor Uzate Alba Iulia Recent, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor incluse în proiectul „Capacități de producție a energiei electrice la SEAU Alba Iulia, produsă din surse regenerabile pentru autoconsum”, derulat de SC Apa CTTA SA Alba și cofinanțat din Fondul […]

Citește mai mult