Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO: Lucrări de reabilitare în valoare de peste 2,2 milioane de lei, la Podul Vezii din Blaj. Autoritățile speră ca până la sfârșitul acestui an să fie finalizate covorul rutier și trotuarele

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Reabilitarea Podului Vezii din Blaj este realizată, în prezent, în proporție de 40%. Autoritățile blăjene speră ca până la sfârșitul acestui an reabilitarea să fie finalizată la partea de suprafață, ce ține de covorul rutier și de trotuare astfel încât circulația să se desfășoare în cele mai bune condiții.

Investiția era foarte necesară, după ce o expertiză tehnică a constatat că Podul Vezii se află într-o stare de degradare avansată, riscând să nu mai poată fi folosit pentru circulația rutieră. Reabilitarea podului va fi completă, lucrările fiind programate să se încheie anul viitor. Valoarea totală a acestora este de 2.246.000 lei (fără TVA), investiția fiind finanțată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Primarul Municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, le mulțumește locuitorilor din zonă pentru răbdarea pe care o manifestă atunci când circulă pe Podul Vezii, lucrările de reabilitare creând un disconfort neplăcut, dar necesar: „Am căutat să evităm închiderea totală a circulației rutiere pe Podul Vezii, pentru că era foarte greu pentru locuitorii din Veza, Berc, Ciufud și Tiur să ocolească câțiva kilometri buni, în fiecare zi, pe la Mănărade. De aceea, îi rog, și pe această cale, pe blăjeni să manifeste înțelegere și le mulțumesc celor care au înțeles complexitatea lucrărilor și necesitatea investiției. Oamenii trebuie să știe că riscam să ajungem în situația în care se află alte orașe, aceea de a nu mai putea folosi o importantă arteră rutieră din oraș, care leagă patru mari cartiere de centrul municipiului. Îi asigur pe blăjeni că vom face tot ceea ce este posibil pentru ca partea de suprafață să fie reabilitată complet până la sosirea sezonului rece. Oricum, după finalizarea totală a investiției, Podul Vezii va putea fi folosit la capacitate maximă încă cel puțin 30 de ani de acum înainte.”

În acest moment, pe Podul Vezii circulația se desfășoară, alternativ, pe un singur sens. Reabilitarea Podului Vezii din Blaj a început în primăvară și are ca termen de finalizare anul 2019. În urmă cu doi ani, o echipă de experți, care a realizat o expertiză tehnică la Podul Vezii, a constatat că acesta se află într-o stare avansată de degradare și a recomandat ca în maximum șase luni să se intervină pentru reabilitarea totală a acestuia. Autoritățile locale au depus un proiect în acest sens la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care, în vara anului 2017, a aprobat investiția, ce a demarat în acest an, după derularea procedurilor legale necesare.

Reabilitarea Podului Vezii va fi totală. În ceea ce privește partea de suprafață, va fi amenajat un nou covor asfaltic, de ultimă generație, trotuarele vor fi lățite, cu 45 cm pe fiecare parte, vor fi înlocuite bordurile și balustradele existente cu unele noi și vor fi refăcute rampele de acces. De asemenea, vor fi relocate toate structurile de utilități (apă, canal, gaz, etc.) și se va interveni puternic la structura de rezistență. Astfel, vor fi schimbate aparatele de reazem, va fi întărită structura de rezistență a picioarelor și vor fi ridicate celelalte structuri de rezistență, vor fi remediate grinzile de reazem și plăcile de racordare.

Podul Vezii a fost construit în anul 1974 și deservește un număr de aproximativ 6.000 de locuitori ai Blajului, fiind singura legătură rutieră dintre zona centrală a municipiului Blaj cu cartierele Veza, Berc, Ciufud și Tiur și una dintre principalele rute de acces spre comunele de pe Valea Secașelor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

10-12 mai: Ana Blandiana, Daniel Nazare și Bere Gratis în prima zi a Târgului de cArte Alba Transilvana. Programul complet al evenimentului

Bogdan Ilea

Publicat

în

10-12 mai: Ana Blandiana, Daniel Nazare și Bere Gratis în prima zi a Târgului de cArte Alba Transilvana. Programul complet al evenimentului La Târgul de cArte Alba Transilvana, organizat în data de 10-12 mai, pe espalanda Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, în prima zi urmează să aibă loc mai multe lansări de carte și […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea