Curier Județean

FOTO| Lucrări de extindere, modernizare și dotare la Spitalul din Alba Iulia pentru relocarea policlinicii: Investiție de aproape 3 milioane de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

Lucrări de extindere, modernizare și dotare la Spitalul din Alba Iulia pentru relocarea policlinicii: Investiție de aproape 3 milioane de euro

În următoarea perioadă, la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, vor începe lucrări de extindere, modernizare și dotare în vederea relocării policlinicii, de pe strada Mușețelului, la parterul spitalului, situat pe Bulevardul Revoluției 1989, unde a funcționat în urmă cu mai bine de 15 ani. Investiția se realizează cu fonduri europene și sprijin financiar de la Consiliul Județean Alba.

Petrecerea Divorțaților

Luni, 22 august 2022, amplasamentul a fost predat constructorului care a câștigat licitația în vederea începerii lucrărilor de construcție și amenajare a noii policlinici.

Funcţionarea policlinicii în imobilul spitalului, la parterul corpurilor C și D, este necesară atât pentru pacienţi, cât şi pentru personalul care contribuie la efectuarea actului medical, în primul rând pentru ca aceştia să nu mai fie nevoiţi să parcurgă drumul dintre cele două locaţii. Condiţiile de confort şi dotarea cu aparatură medicală performantă vor duce la îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale furnizate de spital și la creşterea gradului de satisfacţie a pacienţilor. De asemenea, timpul de așteptare pentru pacienți va fi redus.

Proiectul ”Extindere, Modernizare și Dotare în vederea Ambulatoriului integrat al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia” este finanțat prin Programul Operațional Regional (POR). Valoarea investiției este de 13.237.807 lei (circa 2,7 mil. euro). Cofinanțarea Consiliului Județean Alba, în subordinea căruia se află spitalul, este de 2.751.072 de lei (circa 20%) din costul total, iar 10.486.735 de lei (circa 80%) sunt fonduri europene.

Proiectul presupune, pe lângă lucrări de construcție și amenajare, inclusiv achiziția a 539 de echipamente medicale noi.

Proiectul a fost accesat cu sprijinul și implicarea Consiliului Județean Alba.

Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia furnizează o gamă largă de servicii medicale ambulatorii, iar programările se pot efectua inclusiv online, accesând link-ul https://portal.spitalalba.ro/Programari-Online


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Foto | Când se va deschide circulația pe porțiunea restabilită a DN 14B în Alba: 620 de metri de drum național, reconfigurați în cadrul lucrărilor la Varianta Ocolitoare Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

Când se va deschide circulația pe porțiunea restabilită a DN 14B în Alba: 620 de metri de drum național, reconfigurați în cadrul lucrărilor la Varianta Ocolitoare Blaj În această toamnă se va deschide circulația pe porțiunea restabilită a DN 14B, în zona noului sens giratoriu (Girația 3), care face legătura cu Varianta Ocolitoare Blaj, au […]

Citește mai mult

Curier Județean

La Universitatea din Alba Iulia, taxele de studii pentru anii superiori, majorate: Noile tarife, actualizate cu rata inflației

Ioana Oprean

Publicat

în

La Universitatea din Alba Iulia, taxele de studii pentru anii superiori, majorate: Noile tarife, actualizate cu rata inflației Senatul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a adoptat, vineri, 25 septembrie 2026, o hotărâre privind recalcularea taxelor de studii pentru anul universitar 2026-2027. Măsura vizează studenții din anii superiori, înscriși la programele de licență, masterat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Platforma eARM a Poliției Române: Cererile pentru procurarea armelor și prelungirea permisului pot fi depuse online. Cum funcționează

Bogdan Ilea

Publicat

în

Platforma eARM a Poliției Române: Cererile pentru procurarea armelor și prelungirea permisului pot fi depuse online. Cum funcționează sistemul Începând cu anul 2024, Inspectoratul General al Poliției Române a implementat eARM (Evidența Armelor și Munițiilor) – o platformă electronică modernă care simplifică și eficientizează considerabil interacțiunea dintre cetățean și autorități în domeniul regimului armelor. Ce […]

Citește mai mult