Rămâi conectat

Sport

FOTO, LIVE-TEXT: Unirea Alba Iulia – Național Sebiș 2-2 (1-0) | O partidă nebună, 1-0, 1-2, 2-2, criza „alb-negrilor” continuă după al 8-lea joc fără victorie

Dan HENEGAR

Publicat

în

Unirea Alba Iulia a uitat să câștige, adunând 6  jocuri fără victorie (8 dacă adăugăm și întâlnirile cu Cupa României)!

Meci dramatic pe „Cetate”, partidă în care uniriștii au condus cu 1-0, gol An. David, până la pauză. La reluare arădenii au preluat timona, au întors scorul prin reușitele lui Ruță (61) și Ankomak (75), însă „alb-negrii” au ultimul cuvânt prin Selagea (78), ce a transformat un penalty, fază la care Ciochină a fost eliminat.

*Bicheși: „Ca joc nu am rămas datori”

Un joc bun de Liga a 3-a, știam ce poate adversarul, eram îngrijorat de ce prestație vom avea noi. Ca joc nu am rămas datori, deși ne putem plânge de noroc. Am marcat de două ori, am lovit barele în două rânduri, am revenit de la 1-2. Puteam transa mai repede soarta punctelor, dar în același timp am scăpat cu fața curată la ocazia lui Szekely. Dacă punem la punct și faza defensivă e în regulă, echipa a început să joace, a existat atitudine și cred că suntem în pragul de a depăși seria negativă„, a menționat Adrian Bicheși.

*Călin Cojocaru: „Per ansamblu am fost echipa mai bună”

„Un meci frumos, nu am ce să le reproșez băieților, chiar dacă la pauză eram nemulțumit de joc. În repriza secundă am fost echipa mai bună, ca și posesie și dominare, fiind mult mai periculoși în final, chiar și în inferioritate. Știam că îi putem surprinde pe adversari jucând cu două vârfuri, în condițiile unei apărări mai greoaie. Rezultatul a fost echitabil, chiar dacă am ratat incredibil în final. La schimbările făcute pot să spun că am avut și noroc, dar cei intrați, Ruță și Susan au contat în golurile înscrise. Nu vreau să comentez arbitrajul, dar conform noului regulament nu dai două sancțiuni în aceeași fază, penalty și cartonaș galben„, a spus Călin Cojocaru.

*1-0, MIN. 19: An. DAVID a șutat pe lângă portar, din poziție centrală, lansat excelent de Tat.

*1-1, MIN. 61: RUȚĂ a egalat dintr-o lovitură liberă de la mare distanță, balonul lovind bara dreaptă și apoi pe portarul Căt. Suciu în spate înainte de a intra în plasă, o greșală a portarului unirist

*1-2, MIN: 75: pătrundere Susan pe dreapta, pasă în centru, Enciu a lăsat balonul, iar ANKOMAH a reluat în stânga lui Căt. Suciu

*2-2, MIN. 78: SELAGEA a transformat un penalty obținut de S. Mureșan, în duel cu Ciochină, care a și fost eliminat, vizitatorii rămânând în inferioritate!

La reluare s-a produs egalarea la o fază ciudată, la care portarul Căt. Suciu a avut o parte de vină. În minutul 67, Tat a șutat de la distanță, iar Gakos a respins în lateral. F. Morar (69) a tras în stâlpul drept din 5 metri, la o pasă de pe stânga a lui P. Păcurar ce a traversat întregul careu. În minutul 90+1, intervenție excelentă Căt. Suciu, la ocazia imensă a lui S. Szekely din 6 metri, o paradă excelentă, mingea fiind centrată de Ankomah, ghanzeul având o acțune individuală faza următoare încheiată cu un șut blocat de portarul advers în careul mic.

1-0 pentru uniriști la pauză, după o partidă în care combatantele  au alternat momentele de dominare, ocazii fiind de ambele părți

în minutul 11, primul șut pe poartă. Ankomah, de la 18 metri, prins de Căt. Suciu fără emoții. Lansat de S. Szekely, același Ankomah (13) a tras din 15 metri, dar Căt. Suciu a respins în lateral. În minutul 17, ocazie mare a Unirii, centrare Vitinha, din stânga. F. Morar a reluat, din apropiere, cu capul, în stâlpul stâng! În minutul 31, Gakos a respins de la rădăcina barei lovitura liberă executat puternic de la 28 de metri de I. Grozav. Tat (39) a șutat în diagonală din careu, Gakos a respins în lateral. Ocazie mare de egalare Pintea (43) – cap din 6 metri, respins de pe linia porții, cu piciorul de Căt. Suciu!

În tribune sunt în jur de 160 de spectatori. Gazdele evoluează în roșu-alb, iar arădenii în albastru-alb. În premieră titular în acest sezon în Liga a 3-a, portarul Căt. Suciu

Echipe de start:

Unirea: Căt. Suciu- R. Ivan, Potopea, I. Grozav, Vitinha (54, Goguța) – Al. Giurgiu – F. Morar (76, S. Mureșan), Selagea, Tat, P. Păcurar – An. David (79, Cr. Păcurar); rezerve Sporea – L. Dan, Scrob, Petruse. Antrenori Adrian Bicheși, Marcel Rusu și Raul Oargă.

Național: G. Gakos – F. Goșa, Ciochină, Dumitrache – Mărgărit (60, Susan), Pintea (60, Ruță), Petculescu, Cl. Vereș – Ankomah – Enciu (87, Bi Nene), Szekely; rezerve Horvat – Stepencev, Pîslaru, Ad. Pop. Antrenor Călin Cojocaru.

Avertismente: I. Grozav (53)/ Ciochină (71) *Eliminare: Ciochină (77) – cumul de avertismente

Arbitri: Oct. Ciucanu, Cl. Șchiopeț (ambii Brașov), E. Biro (Odorheiu Secuiesc) Observatori: D. Lucaciu (Cluj-Napoca), Ov. Tâlvan (Sibiu).

Cu patru absențe din efectiv, Cl. Oara – contuzie la genunchi, Davidaș – abces dentar, Ad. Matei – accidentat, Cl. Marcu – suspendat pentru cumul de avertismente, și un altul incert, Vitinha, echipa albaiuliană, la care revine Goguța, încearcă să depășească o evidentă criză. Total diferit stau lucrurile vizitatorii conduși de Călin Cojocaru, ajunși pe locul 4, cu 16 puncte, după trei succese consecutive și golaveraj 11-3, “alb-albaștrii” avându-l pe aiudeanul S. Szekely vârf de lance.

[nggallery id=6304]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Volei Alba Blaj, în semifinalele Diviziei A1

Dan HENEGAR

Publicat

în

Calificare în semifinalele Diviziei A1 pentru Volei Alba Blaj Volei Alba Blaj a câștigat seria cu Dinamo București în minimum de seturi și s-a calificat în semifinalele Diviziei A1 la volei feminin. După 3-1, la Blaj, campioana în exercițiu s-a impus cu 3-0 (28-26, 25-21, 25-21) în disputa din Capitală cu Dinamo. În primul parțial, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea