Politică Administrație

FOTO: La Bruxelles s-a constituit Grupul Interregional pentru “Carpați”

Ioana Oprean

Publicat

în

Punerea în valoare a potențialului munților Carpați a reprezentat una dintre temele dezbătute săptămâna trecută la Bruxelles.  Anterior începerii lucrărilor celei de a 122-a sesiune a Comitetului European al Regiunilor (CoR), s-a reunit pentru a doua oară Grupul Interregional pentru “Carpați”, constituit în urmă cu trei luni cu scopul de a găsi o strategie macroregională pentru Munții Carpați. Format din 30 de lideri locali si regionali din statele europene, grupul este condus de către mareșalul voievodatului Carpații Inferiori, polonezul Władysław Ortyl, în calitate de președinte și de către primarul Cugirului, Adrian Teban, ales vicepreședinte.

Inițiativa constituirii grupului in cadrul CoR a aparținut părții poloneze și a fost susținută de către toți reprezentanții țărilor U.E. străbătute de Munții Carpați (România, Cehia, Slovacia, Polonia și Ungaria), care consideră că se impune o viziune de dezvoltare macroregională, asemeni strategiei  pentru regiunea Alpină.

“Cu toate că  Munții Carpați sunt al doilea lanț muntos din Europa după Munții Scandinavici, decalajul de dezvoltare dintre ei este considerabil. Având ca model strategia pentru Regiunea Alpină adoptată în 2015, intenționăm să punem bazele unei strategii pentru Regiunea Carpați, care să pună în valoare potențialul natural, cultural și economic considerabil pe care-l posedă acești munți. Este un obiectiv ce poate fi asumat printr-o coordonarea mai bună a diferitelor politici și programe, prin corelare investițiilor în zonă și printr-o  mai bună cooperare între părți. Interesul nostru comun este acela de a face din regiunea carpatică, o zonă ecologică, durabilă și atractivă. Pentru acest lucru, avem nevoie de viziune și proiecte concepute de specialiști, după modele care și-au dovedit eficacitatea” ne-a declarat Adrian Teban, în calitate de vicepreședinte a Grupului Interregional “Carpați”.

La reuniunea grupului, reprezentantul delegației Austriei la CoR, președintele land-ului Tyrol, Herwig Van Staa a împărtășit experiența Grupului interregional “Alpi”, care a dus la crearea unei strategii macroregionale a UE pentru Alpi.

În cadrul dezbaterilor care au avut loc, Adrian Teban a susținut perspectiva românească, punând accent pe corelarea strategiei pentru zona Carpaților cu strategia Dunării.

“Carpații se suprapun în mare parte pe Regiunea Dunării, cu excepția unei părți din Polonia și Ucraina care se află la granița cu Regiunea Dunării. La fel și alte regiuni Europene sunt acoperite de sau impart mai multe strategii macro-teritoriale și scheme de cooperare (ex. Slovenia este acoperită și participă în 3 strategii macroteritoriale – Dunărea, Alpi și Marea Adriatică).  Având în vedere că o parte a zonei Carpațiilor e în afara Regiunii Dunării, dar se află în vecinătatea acesteia și influentează dezvoltarea în zona Dunării, este foarte importantă cooperarea între cele două zone care se completează reciproc, iar existența unei Strategii în zona Carpațiilor va putea determina o mai bună corelare a investițiilor dintre cele două regiuni.”a precizat Adrian Teban.

În scopul de a consolida cooperarea internațională pentru creșterea gradului de conștientizare a potențialului și a provocărilor pe care macroregiunea Carpați le posedă,  membrii grupului  Interregional “Carpați” au fost de acord ca unele dintre ședințele de grup să fie organizate în afara Bruxelles-ului. Vicepreședintele grupului,  primarul Cugirului Adrian Teban a lansat invitația ca una dintre întâlnirile viitoare să aibă loc în România, cel mai probabil la Brașov.

[nggallery id=3715]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Investiție de aproximativ 5 milioane de euro în stadionul ,,Cetate” din Alba Iulia: Clădirile administrative vor fi reabilitate energetic

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție de aproximativ 5 milioane de euro în stadionul ,,Cetate” din Alba Iulia: Clădirile administrative vor fi reabilitate energetic Primăria Alba Iulia a semnat contractul de finanțare pentru un proiect de aproximativ 5 milioane de euro, care vizează reabilitarea energetică a clădirilor administrative din cadrul Stadionului „Victoria-Cetate”. Potrivit edilului Gabriel Pleșa, investiția are o valoare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Modernizarea corpului B al Palatului Principilor din Alba Iulia poate începe: A fost semnat contractul de lucrări

Bogdan Ilea

Publicat

în

Modernizarea corpului B al Palatului Principilor din Alba Iulia poate începe: A fost semnat contractul de lucrări Un nou pas a fost făcut pentru revitalizarea Palatul Principilor Transilvaniei, după ce a fost semnat contractul de lucrări pentru reabilitarea Corpului B.  Potrivit unui mesaj publicat de reprezentanții Palatului, astăzi, 26 februarie 2026, pe o rețea de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Marius Hațegan: „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!” „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!”, este de părere Marius Hațegan, secretar general al PNL Alba.  „Am mai spus-o, voi repeta: PNL nu mai are ce căuta lângă PSD. Social-democrații sunt […]

Citește mai mult