FOTO: la amicalul Italia – România, ‘tricolorii” vor purta tricouri speciale în memoria victimelor de la Colectiv
În partida amicală Italia – România de la Bologna,
“tricolorii” vor purta tricouri galbene, speciale, în memoria celor peste 50 de victime din clubul Colectiv. Astfel numerele vor fi negre (atât pe față, cât și pe spate) și inscripționate cu numele celor decedați, iar în semn de solidaritate cu familiile greu încercate, în perioada următoare tricourile vor fi scoase la licitație, iar încasările donate. Stabilimentul ca care este cazată reprezentativa României, „Regency Savoia” a fost astăzi controlat de poliția italiană, pentru a fi evitate evenimente nedorite.
*Săpunaru: „este înfiorător ce s-a întâmplat în Franța”
“Suntem alături de cei din Franța, dar nu trebuie să uităm ce s-a întâmplat acasă. Nu putem trece cu vederea drama. Acum nu-i mai putem ajuta, este o pierdere imensă. Ne rugăm doar pentru cei care au dispărut și transmitem condoleanțe familiilor”, a declarat Gabi Torje. Pe aceleași coordonate a vorbit și fundașul Cristian Săpunaru, referindu-se la atentatele de la Paris. „Totul va avea o rezolvare, dar este înfiorător ce s-a întâmplat. Ieși cu familia în
oraș și ești măcelărit. Nu e normal, nu e război, dar suntem totuși în 2015 și s-a ajuns prea departe„, a afirmat fundașul echipei Pandurii Tg. Jiu.
*Torje: „Italia rămâne Italia”
„Italia rămâne Italia, o echipă în reconstrucție, dar cu un campionat puternic, al cărui campioană, Juventus Torino a jucat finala Champions League”, a spus Cristian Săpunaru.
„Un meci important pentru noi, primul amical după calificarea la Euro și întâia partidă de verificare înaintea turneului final. Trebuie să vedem valoric la ce nivel suntem. Mereu în Italia, Spania sau Franța suporterii sunt alături de națională, fanii ne iubesc și vor să ne vadă. Nu suntem aici în excursie sau să vedem Cupele Mondiale expuse la Bologna, am venit să jucăm și să câștigăm„, a menționat Gabi Torje.
Foto: Lucian DANCIU
[nggallery id=1285]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie
Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie A început să ningă ca în povești de luni seara în Munții Șureanu, în zona Poarta Raiului, deși este doar finalul lunii octombrie 2026. Zăpada începe să se așterne, iar stratul ar putea ajunge în curând la câțiva centimetri. […]
Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile
Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile Cercetătorul român Sergiu Pașca, originar din Aiud, județul Alba, profesor la Facultatea de Medicină a Universității Stanford din California – SUA, a coordonat o […]
Video | Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking”
Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking” Orașul Ocna Mureș continuă să se dezvolte pe partea de turism și agrement, prin investiții care vizează atât extinderea infrastructurii de la […]
