Ştirea zilei

FOTO: Jurnaliștii europeni, despre Alba Iulia: ”Cetatea Alba Carolina are mai mult potenţial decât Dracula însuşi!”

Ioana Oprean

Publicat

în

vizita cetate alba iulia009Aceasta este concluzia jurnalistei italiene Paula McCourt Francescone care împreună cu alţi 40 de jurnalişti români şi străini a vizitat duminică Cetatea Alba Carolina în cadrul unui tur de informare organizat de Ministerul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism.

După un drum care a pornit miercuri din Delta Dunării, a continuat cu Braşov, Bran, Peleş, prima şcoală românească din Scheii Braşovului, Sighişoara şi Salina din Turda, oaspeţii au sosit sâmbătă seara la Alba Iulia unde au fost primiţi, la Poarta I a Cetăţii, de tulnicăresele din Câmpeni. Au asistat apoi la schimbarea Gărzii Cetăţii şi la ridicarea podului de la Poarta a III-a iar duminică dimineaţă au făcut un tur complet, cu ghidaj, al Traseului Celor Trei Fortificaţi, au trecut pe la Sala Unirii şi pe la Catedrala Reîntregirii, după care au plecat spre Sibiu.

„Ceea ce am văzut aici, în scurtul timp cât ne-a fost pus la dispoziţie, este într-adevăr frumos. Ceea ce trebuie să faceţi voi este să conservaţi ceea ce aveţi, aşa cum noi în Spania n-am făcut întotdeauna. Oricum potenţialul turistic al acestei Cetăţi este uriaş”, a spus Maria Mercedes Gonzalez, jurnalist la prestigioasa publicaţie spaniolă El Pais.

„Este cel mai frumos loc pe care l-am văzut până acum în România”, a fost complimentul pe care ni l-a făcut Roberto Caramelli, jurnalist italian la La Republica, unul dintre primele trei ziare ca importanţă din Peninsulă.

Concluzia aparţine însă jurnalistei Pamela McCourt Francescone de la TTG Italia, una dintre cele mai companii de promovare turistică din Europa: „Cetatea Alba Carolina are mai mult potenţial decât Dracula însuşi. Este o reconstrucţie cum puţine sunt în Italia”.

De asemenea aprecierile privind românii şi ospitalitatea lor au fost la superlativ, ceea ce a lăsat de dorit fiind organizarea şi graba cu care jurnaliştiii au fost purtaţi prin locurile amintite. „Ni s-au prezentat prea multe lucruri frumoase, dar în prea scurt timp”, a spus puţin dezamăgit Roberto Caramelli. „Mi-aş fi dorit să avem contact cu localnici, să-i cunoaştem la ei în comunitate şi să simţim mai bine locurile prin care am umblat însă sper ca pe viitor organizatorii să ţină cont de aceste critici constructive”, a spus şi jurnalista din Israel Sylvia Lief. „Ceea ce este însă cel mai important este că ne dorim să revenim în România şi să luăm lucrurile pe îndelete. Nu am avut acest sentiment după fiecare ţară vizitată”, a spus Maria Mercedes Gonzalez.

Cetatea Alba Carolina a fost restaurată printr-un proiect al Primăriei Alba Iulia prin care administraţia a accesat peste 100 de milioane de euro fonduri europene, iar reconstrucţia propriu-zisă a fost realizată de Grup Corint, cea mai mare societate de restaurare şi reabilitare istorică din România.

Ioana PITICARIU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Prezența a 3 urși semnalată în Ormeniș-Miraslău: A fost emis mesaj RO-ALERT

Ioana Oprean

Publicat

în

Prezența a 3 urși semnalată în Ormeniș-Miraslău: A fost emis mesaj RO-ALERT În comuna Mirăslău a fost semnalată prezența a trei urși, a anunțat Jandarmeria Alba, duminică, 15 noiembrie 2026, la ora 22.29.  „La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată

Ioana Oprean

Publicat

în

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]

Citește mai mult