FOTO: JOI, la Blaj, va fi binecuvântată statuia Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea. Participă Excelența Sa Mons. Miguel Maury Buendía, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova
Joi, 9 mai, la Blaj, va avea loc sfințirea statuii Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea. La eveniment sunt invitați toți blăjenii care doresc să participe la o acțiune care se desfășoară în contextul apropiate vizite a Papei Francisc la Blaj și care marchează, totodată, împlinirea a 20 de ani de la vizita istorică a Suveranului Pontif în România. Operă a sculptorului polonez Czesław Dźwigaj, statuia este amplasată conform planurilor și indicațiilor autorului, astfel încât ea să corespundă cu cele aproximativ 50 de statui ale Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe care sculptorul polonez le are în întreaga lume.
Joi, 9 mai, de la ora 12.00, în fața intrării în curtea Palatului Mitropolitan, în piațeta de pe strada Petru Pavel Aron, din spatele Palatului Cultural, va avea loc binecuvântarea statuii Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, pentru a marca cei douăzeci de ani de la vizita istorică a Suveranului Pontif în România din anul 1999. Vor participa Excelența Sa Mons. Miguel Maury Buendía, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova, Episcopii Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, ministrul Culturii Daniel Breaz, Gheorghe Valentin Rotar, Primarul Municipiului Blaj și Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba.
Evenimentul de joi se află pe agenda Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, care s-a reunit, în intervalul 7-9 mai 2019, la Blaj, sub președinția Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan.
Statuia, care împreună cu soclul are aproape patru metri, a fost realizată de sculptorul polonez Czesław Dźwigaj (69 ani), cunoscut pentru cele aproximativ 50 de statui ale Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe care sculptorul polonez le are în întreaga lume, în țări de pe mai multe continente, printre locațiile în care aceasta poate fi văzută, exact în forma prezentă și la Blaj, aflându-se locuri importante pentru Biserica Catolică, cum ar fi Fatima și Roma. De altfel, soclul statuii a fost făcut după indicațiile clare ale sculptorului Czesław Dźwigaj, iar despre ideea amplasării acestei statui la Blaj s-a vorbit în mai 2017, când artistul polonez a primit, la Alba Iulia, titlul de „Doctor Honoris Causa” al Universității 1 Decembrie.
[nggallery id=7082]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
10 septembrie 2026 | Avarie la apă în Alba Iulia: Ce cartier este afectat și când este estimată reluarea alimentării
Avarie la apă în Alba Iulia: Ce cartier este afectat și când este estimată reluarea alimentării SC APA CTTA SA – Sucursala Alba Iulia a anunțat joi, 10 septembrie 2026, în jurul orei 22.00, întreruperea furnizării apei potabile în municipiul Alba Iulia, cartierul Ampoi 3, pe tronsonul cuprins între Transeuro și intersecția cu strada Emil […]
Incendiu în Poșaga: Focul a cuprins vegetație uscată și litieră de pădure Un incendiu s-a produs în seara zilei de joi, 10 septembrie 2026, în localitatea Poșaga. Focul a cuprins litieră de pădure. „Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată și litieră de pădure în localitatea Poșaga. Forțe alocate:1 […]
Video | Tânărul albaiulian Darius Bălăneanu și-a lansat primul volum de poezie, „(Ne)încântat de cunoștință”: Eveniment găzduit de Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”
Tânărul albaiulian Darius Bălăneanu și-a lansat primul volum de poezie, „(Ne)încântat de cunoștință”, la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Darius Bălăneanu, un tânăr poet din Alba care va împlini 20 de ani pe 12 septembrie 2026, și-a lansat joi, 10 septembrie 2026 primul volum de poezie, intitulat „(Ne)încântat de cunoștință”. Acesta este de fapt […]