Curier Județean

FOTO/ Jandarmii albaiulieni, în vizită la Grădinița “Dumbrava Minunată” din Alba-Iulia, în cadrul programului „Școala Altfel”

Ioana Oprean

Publicat

în

 Miercuri 16 mai a.c., preț de aproape două ore,  jandarmii albaiulieni au fost invitații preșcolarilor și cadrelor didactice de la Grădinița “Dumbrava Minunată” din Alba-Iulia în cadrul programului național Școala Altfel “Să știu mai multe, să fiu mai bun”.

Petrecerea Divorțaților

Pentru început, jandarmi din cadrul Detașamentului I Jandarmi Mobil le-au explicat celor aproximativ 200 de copii pe înțelesul lor, rolul și atribuțiile Jandarmeriei Române în asigurarea unui climat de ordine și liniște publică, după care a fost prezentat un material video despre exercițiile și misiunile specifice jandarmilor.

În cea de-a doua parte le-au fost prezentate copiilor o parte din materialele și tehnica de intervenție specifice jandarmilor, după care cei mici nu s-au lăsat pâna nu au probat toți echipamentele specifice precum și autospeciala de intervenție a jandarmilor.

La sfârșitul activităților desfășurate copiii s-au arătat deosebit de încântați de ce au văzut și au promis că vor deveni jandarmi când vor crește mari iar cadrele didactice au transmis mulțumiri și aprecieri jandarmilor albaiulieni pentru activitatea desfășurată.

[nggallery id=5626]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Adolescent din Rădești, tras pe dreapta de polițiști pe DJ 107I, la Râmeț: Tânărul se afla la volan, fără permis de conducere

Ioana Oprean

Publicat

în

Adolescent din Rădești, tras pe dreapta de polițiști pe DJ 107I, la Râmeț: Tânărul se afla la volan, fără permis de conducere Un adolescent din Rădești a fost tras pe dreapta de polițiști pe DJ 107I, la Râmeț. Tânărul se afla la volan, fără a avea permis de conducere. Potrivit IPJ Alba, la data de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Vârstnic de 66 de ani, din Teiuș, condamnat pentru viol asupra unui minor, reținut de polițiști și dus în Penitenciarul Aiud. Va sta peste 3 ani după gratii

Ioana Oprean

Publicat

în

Vârstnic de 66 de ani, din Teiuș, condamnat pentru viol asupra unui minor, reținut de polițiști și dus în Penitenciarul Aiud. Va sta peste 3 ani după gratii Un vârstnic de 66 de ani, din Teiuș, condamnat pentru viol asupra unui minor, a fost reținut de polițiști și dus în Penitenciarul Aiud. Va sta peste […]

Citește mai mult

Curier Județean

Minor de 15 ani, din Cetatea de Baltă, condamnat pentru tentativă de viol, reținut de oamenii legii: Va fi internat într-un centru educativ

Ioana Oprean

Publicat

în

Minor de 15 ani, din Cetatea de Baltă, condamnat pentru tentativă de viol, reținut de oamenii legii: Va fi internat într-un centru educativ Marți, 27 octombrie 2026, polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei au depistat și reținut un minor, în vârstă de 15 de ani, din localitatea Cetatea de Baltă. Acesta era posesorul unui […]

Citește mai mult