FOTO| INUNDAȚII puternice la Aiud: Intervin autoritățile, după ce pe Valea Inzelului, viitura a rupt mai multe podețe
INUNDAȚII puternice la Aiud: Intervin autoritățile, după ce pe Valea Inzelului, viitura a rupt mai multe podețe
Marți după-amiază, o ploaie torențială s-a abătut în amonte de municipiul Aiud, provocând căderi masive de precipitații în localitățile Livezile și Râmeț. Acestea au generat daune semnificative în zona Văii Inzelului din comuna Râmeț, unde mai multe podețe au fost rupte.
Această regiune reprezintă bazinul hidrografic de unde Valea Aiudului își adună apele.
Autoritățile locale din Aiud, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) și cu voluntari echipați cu utilaje, au intervenit imediat în zona podului de la ștrand. Acesta era singurul punct vulnerabil, din cauza arhitecturii sale specifice, și s-a urmărit prevenirea eventualelor inundații.
„Chiar dacă debitul apei a fost extrem de mare, datorită eforturilor combinate ale tuturor factorilor implicați, am reușit să gestionăm situația eficient. Iată câțiva factori-cheie care au contribuit la rezultatul favorabil:
1. Curățarea prealabilă a Văii Aiudului a redus semnificativ cantitatea de resturi, deșeuri, lemn și crengi aduse de apele învolburate.
2. Decolmatarea podului de la ștrand și a celui din zona Prebet, precum și demolarea bazinelor de răcire ale fostei oțelării din zona Hotar, au permis un flux continuu al apei către râul Mureș.
3. Intervenția promptă a autorităților și a voluntarilor a prevenit colmatarea podului de la ștrand, eliminând riscul de inundații.
În acest fel, dorim să mulțumim tuturor celor implicați în curățarea Văii Aiudului, decolmatarea podurilor și acțiunile întreprinse ieri. Profesionalismul și angajamentul vostru au fost cruciale pentru limitarea pagubelor și asigurarea siguranței comunității noastre. De asemenea, apreciem cetățenii care au înțeles să nu folosească malurile Văii Aiudului ca depozit de materiale diverse.
Atât timp cât cantitatea de apă depășește 40-50 litri pe metru pătrat, există în continuare riscul de inundații, iar singura modalitate de prevenire constă în eliminarea blocajelor din punctele critice”, au transmis reprezentanții Primăriei Aiud în dimineața de miercuri.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Un nou eșec pentru Primăria Alba Iulia: Municipiul va organiza Târgul de Crăciun 2026, după ce singura firmă ofertantă s-a retras
Un nou eșec pentru Primăria Alba Iulia: Municipiul va organiza Târgul de Crăciun 2026, după ce singura firmă ofertantă s-a retras Primăria Alba Iulia a transmis joi, 5 noiembrie 2026, un comunicat de presă prin care anunță că administrația locală va organiza și în acest an Târgul de Crăciun, după ce singura firmă care a […]
Update video | Accident grav pe autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu: O cisternă încărcată cu acid sulfuric, implicată. O persoană, încarcerată
Accident grav pe autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu: O cisternă încărcată cu acid sulfuric, implicată. O persoană, posibil încarcerată Un accident rutier grav, în care este implicată o cisternă, s-a produs pe autostrada A1, la kilometrul 297, pe sensul de mers Sebeș – Sibiu, miercuri seara. Din primele informații o persoană ar fi […]
Stație de pompare îngropată, pentru ca în două comune din Alba apa potabilă să ajungă la rezervor și în verile secetoase: În ce stadiu este proiectul
Stație de pompare îngropată, pentru ca în două comune din Alba apa potabilă să ajungă la rezervor și în verile secetoase: În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Îmbunătățire alimentare cu apă potabilă a localităților Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de […]

