FOTO| Intâlnire ÎNDUIOȘĂTOARE a unui copilaș din Alba cu cei care l-au salvat: Cum salvează eroii de la ISU vieți și în timpul liber
Întâlnire ÎNDUIOȘĂTOARE a unui copilaș din Alba cu cei care l-au salvat: Cum salvează eroii de la ISU vieți și în timpul liber
Întâlnire plină de emoții și recunoștiință între un copilaș și salvatorul său, paramedic la ISU Alba, aflat în timpul liber.
Gabriel Alexa a intervenit la un accident și a reușit să îl ajute în momentele critice pe un copil peste care căzuse o poartă de fotbal.
Anul trecut, în timpul liber, pompierul a intervenit pentru a ajuta un minor de 9 ani, din comuna Rădești, care în timp ce participa la o aniversare, la un local public din municipiul Aiud, s-ar fi cățărat pe o poartă de fotbal amplasată pe un teren ce aparține localului respectiv și a căzut, odată cu aceasta.
„O întâlnire emoționantă! Felicitări SMURD Aiud și SMURD TIM Alba! Felicitări Gabriel Alexa, pompier / paramedic SMURD care, aflat in timpul liber, a acordat primul ajutor copilașului grav rănit în urma unui nefericit accident!
Felicitări Dina Tomuța și celorlalți pompieri, medici și asistenți care au acordat primul ajutor micuțului curajos!
Minunile chiar există!”, a scris pe contul său de facebook adjunctul ISU Alba, Ovidiu Costea
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Incendiu la acoperișul unei locuințe din Ighiu: Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu
Incendiu la acoperișul unei locuințe din Ighiu: Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu Un incediu a izbucnit duminică după-masa la acoperișul unei locuințe din Ighiu. Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Ighiu, la ieșirea spre Ighiel. Din informațiile […]
Cât vor costa în 2027 serviciile la cerere la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia: Lista
Cât vor costa în 2027 serviciile la cerere la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia: Lista Consiliul Județean Alba propune noi tarife pentru serviciile medicale la cerere oferite de Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia în 2027. O consultație de specialitate ar urma să coste, în general, 100 de lei, o colonoscopie – 500 de […]
Incendiu la un autoturism, în Ponorel: Intervin pompierii din Câmpeni Un incendiu a izbucnit la un autoturism din Ponorel. Au intervenit pompierii din Câmpeni. Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Ponorel. Din informațiile primite, incendiul se manifestă la compartimentul motor al unui autoturism. Din fericire nu s-au înregistrat victime. […]
