FOTO: Inaugurarea Clubului Pensionarilor din Cugir
*Panglica a fost tăiată de subprefectul Cornel Murg, primarul Adrian Teban şi preşedintele CARP Cugir, Vistian Blaga
Într-un spaţiu situat pe strada Alexandru Sahia din Cugir, a avut loc în cursul acestei dimineţi, festivitatea de inaugurare a Clubului Pensionarilor din Cugir aparţinând în exclusivitate membrilor Asociaţiei Casa de Ajutor Reciproc a.Pensionarilor ,,Solidaritatea’’Cugir.
Clubul a fost amenajat prin eforturile casei de ajutor, condusă de preşedintele Vistian Blaga, o asociaţie care a luat fiinţă în urmă cu 47 de ani şi care de-a lungul timpului a cunoscut un progres continuu, reunind astăzi peste 1.700 de mebri.
După cum arăta la evenimentul inaugural, preşedintele Vistian Blaga, activitatea asociaţiei a rămas neschimbată, concentrându-se în permanenţă pe sprijinirea pensionarilor cărora le-a acordat ajutoare rambursabile constând în împrumuturi cu dobânzi rezonabile. De asemenea, CARP Cugir a acordat şi acordă membrilor săi şi o serie de ajutoare nerambursabile precum: ajutoare de deces pentru urmaşii celor decedaţi, ajutoare la biletele de tratament, ajutoare pentru ochelari de vedere, proteze dentare, auditive, ortopedice, ş.a.
Asociaţia a achiziţionat pe parcursul a 13 ani, un număr de trei spaţii constând în: sediul CARP, caseria şi contabilitatea, precum şi clubul pensionarilor, un proiect care s-a materializat astăzi, 2 septembrie 2014.
Cu acordul Consiliului director, clubul va avea un program de trei ori pe săptămână şi anume: marţi, miercuri şi joi şi va consta în activităţi de socializare; jocuri de societate (şah, table, cărţi, etc; întâlniri tematice (ex: consiliere în domeniul medical, juridic, etc; organizare de excursii; alte activităţi stabilite de comun acord cu pensionarii; cursuri de iniţiere pe calculator; înfiinţarea unei mici biblioteci; organizarea de zile festive; organizarea de evenimente culturale.
Prezenţi la eveniment, subprefectul Cornel Murg, primarul Cugirului Adrian Teban şi directorul executiv al Casei Judeţene de pensii, Alexandru Retegan i-au felicitat pe iniţiatorii organizării acestui important şi util cadru de socializare, pe toţi membrii asociaţiei şi le-au urat succes în activitatea lor de viitor.
Constantin PREDESCU
[nggallery id=2262]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”)
Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”) Unitatea Militară 02539 Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, Bulevardul Revoluției 1989, nr. 25 județul Alba, […]
UPDATE FOTO | Accident rutier la ieșire din Aiud spre Măgina: Un Mini Cooper a ieșit în decor
Accident rutier la ieșire din Aiud spre Măgina: Un Mini Cooper a ieșit în decor Un accident rutier, cu o mașină implicată, a avut loc luni, în jurul orei 12.00, la ieșire din Aiud spre Măgina. Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier produs la ieșire […]
Video | O familie din București pedalează pe Via Transilvanica, alături de cățelușul lor. Cum și-au plănuit traseul și ce părere au despre Alba Iulia: ,,Foarte frumos”
O familie din București pedalează pe Via Transilvanica, alături de cățelușul lor. Cum și-au plănuit traseul și ce părere au despre Alba Iulia: ,,Foarte frumos” O familie de 3 persoane din București, alături de cățelușul său, au plecat din capitala României pentru a merge cu bicicleta pe Via Transilvanica. Aceștia s-au deplasat cu trenul până […]
