Ştirea zilei

FOTO: În Cetatea Alba Carolina, lucrări pe modelul ”Meșterul Manole”: Ce se construiește toamna începe să se prăbușească iarna

Ioana Oprean

Publicat

în

Albaiulienii care au trecut astăzi prin apropierea parcului de joacă pentru copii ”Regina Maria”, din Cetatea Alba Carolina, au observat cu uimire cum o echipă de constructori munceau cu sârg la demolarea unui zid – o construcție ce are o ”vârstă” relativ mică – puțin peste un an -, fiind realizată în cadrul lucrărilor de reabilitare desfășurate în zona respectivă.

Petrecerea Divorțaților

zid cetate004În mod firesc, s-au întrebat ce se întâmplă, mai ales știind că acolo construcția fusese finalizată, recepționată și inaugurată – în luna noiembrie 2013 – chiar de primarul Mircea Hava, care a inspectat modul în care s-au cheltuit banii alocați.

Pentru a-i lămuri, ne-am interesat și noi care este situația, iar lucrurile stau în felul următor: zidul respectiv a fost dărâmat în totalitate pentru că a început să se prăbușească. Motivul: cel mai probabil lucrări executate pe o vreme nefavorabilă iar după câteva ”ture” de îngheț și dezgheț, a intervenit fenomenul de tasare a solului. Potrivit reprezentantului administrației locale, zidul va fi reconstruit, însă nu pe cheltuiala primăriei, deoarece este în garanție și, conform legii, executantul lucrărilor va trebui să scoată banii din propriul buzunar.

”Problemele apărute la zidul nou construit în zona parcului de joaca Regina Maria au fost constatate de către primărie. A fost notificat constructorul pentru remedierea viciilor de calitate care periclitau rezistența și stabilitatea elementelor de construcție (ziduri, arcade, porți metalice). Grup Corint și-a asumat responsabilitatea refacerii zidului prin lucrări de consolidare/reconstruire/reparare, limitarea fenomenului de degradare. Obiectivul este în garanție”, a precizat Mihai Coșer, purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia.

[nggallery id=60]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

13 clădiri industriale degradate vor fi demolate într-un oraș din Alba: Cât se estimează că va dura operațiunea

Ioana Oprean

Publicat

în

13 clădiri industriale degradate vor fi demolate într-un oraș din Alba: Cât se estimează că va dura operațiunea Serviciul Public de Administrare a Patrimoniului (SPAP) Sebeș a lansat achiziția lucrărilor de demolare pentru construcțiile de pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 59, înscrise în CF 71399 și CF 71225. Valoarea estimată a contractului este de 1.222.100 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș a pierdut lupta pentru viața sa: A fost răpus de o boală crâncenă

Ioana Oprean

Publicat

în

La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș a pierdut lupta pentru viața sa: A fost răpus de o boală crâncenă La doar 38 de ani, Radu Ilyeș, din Alba Iulia, a pierdut lupta pentru viața sa. Radu s-a confruntat cu probleme medicale extrem de grave: tromboze ale venelor mezenterice, hipertensiune portală severă, varice digestive, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bărbat din Zlatna, trimis în judecată pentru agresiune sexuală, arestat după ce ar fi încercat să intre cu o bâtă într-o locuință. S-a ascuns și a așteptat să atace victima

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat din Zlatna, trimis în judecată pentru agresiune sexuală, arestat după ce ar fi încercat să intre cu o bâtă într-o locuință. S-a ascuns și a așteptat să atace victima Un bărbat aflat sub control judiciar și trimis în judecată pentru agresiune sexuală a fost arestat preventiv, după ce ar fi pătruns fără drept în […]

Citește mai mult