Ştirea zilei

FOTO: Galeria conducătorilor DSV Alba, o inițiativă materializată a directorului interimar Mircea Miclea

Bogdan Presecan

Publicat

în

Inaugurare galerie directori DSV Alba 2013 (8)Urmând modelul Consiliului Județean Alba, Direcţia Sanitar-Veterinară Alba și-a făcut galeria directorilor. Astfel că, de vineri, 31 mai, cine pășeșete pe holul instituției de autorizare și control, poate vedea portretele celor care au condus DSV Alba de la înfiinţare până în prezent.

Petrecerea Divorțaților

La inaugurarea galeriei foto au participat doar 3 dintre cei 7 foşti şefi ai DSV.

Dintre cei care se află în viaţă au venit dr. Virgil Cartog, al treilea director al DSV care a ocupat funcţia în perioada mai-decembrie 1989, dr. Eugen Josan (1996-2000) şi Ioan Dîrzu (2000-2004). Primul director al instituţiei, dr. Traian Voica (1968) nu mai este în viaţă, la fel şi dr. Ioan Turdean (1968-1989; 1990-1992) şi dr. Gheorghe Hârceagă (1992-1996).

Inițiativa aparține actualului director interimar al DSV Alba, Mircea Miclea, care recunoaște că s-a inspirat de la Consiliul Judeţean Alba şi de la alte instituţii din judeţ ce au ales să-şi cinstească astfel foștii și actualii conducători.

Mircea Miclea îa fost numit locul lui fostului director Vasile Bereş care în prezent este suspendat din funcţie din cauza implicării numelui său într-un dosar de corupţie aflat pe rolul Tribunalului Alba. De-abia când se va da o soluţie definitivă în acest dosar, pe postul de director al DSV Alba se va  organiza concurs, putând fi astfel ocupat de altcineva.

Interesant de remarcat este faptul că în 45 de existenţă a DSV Alba la conducerea instituției s-au aflat doar 7 directori.  Cel mai longeviv a fost Ioan Turdean care a fost menţinut în funcţie 21 de ani de Partidul Comunist Român (PCR), urmat de Vasile Bereş, care a condus instituţia timp de 8 ani, indiferent de partidul care s-a aflat la putere.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită

Ioana Oprean

Publicat

în

Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită Direcția Județeană de Mediu Alba a luat decizia etapei de încadrare – fara evaluarea impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Reabilitare conductă de aducțiune apă brută la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia O firmă din Sibiu a depus singura ofertă pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia. Este vorba […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă Marți, 27 octombrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, în vârstă de 26, respectiv 20 de ani, ambii din localitatea […]

Citește mai mult