FOTO: Galatasaray Istanbul – Volei Alba Blaj 3-0, în turul sferturilor de finală ale Cupei CEV!
În prima manșă a sferturilor de finală ale Cupei CEV, Galatasaray Istanbul a învins Volei Alba Blaj, scor 3-0
(25-23, 25-20, 25-17). Gruparea din Turcia și-a luat astfel o revanșă după eșecul de anul trecut din Final Four-ul Champions League de la București. Pentru a se califica în semifinale, echipa din “Mica Romă” este obligată să câștige în retur (marți, 12 februarie, la Sibiu, în Sala “Transilvania”, la ora 17.00) cu scorul de 3-0 sau 3-1 și apoi să se impună și în “setul de aur”!
La Istanbul a fost o partidă controlată de gazde, cu excepția primului set, încheiată în 69 de minute. Blajul a a încercat să reziste iureșului, a condus cu 8-7 în primul parțial, a revenit până la 23-24 însă n-a fost suficient, cea mai bună jucătoare a întâlnirii fiind Meryem Boz – cu 21 de puncte.
Misiunea echipei conduse de Darko Zakoc este extrem de dificilă, Blajul fiind practic în situația în care s-a aflat Sttutgart în toamnă, în turul al treilea preliminar al Champions League (când a reușit minunea și a eliminat Blajul, vicecampioana Europei).
Volei Alba Blaj: Lora Kitipova (6 puncte) – Nađa Ninković (14 p), Sonja Newcombe (7 p), Ana Lazarević (4 p), Nneka Onyejekwe/ cpt (un punct), Ioana Baciu (12 p) – Marina Vujović (libero); au mai jucat Maja Aleksić (4 p), Katerina Zhidkova (două p), Aleksandra Ćirović (un punct), Mariya Karakasheva, Viktoriya Delros (libero); Ramona Rus, Sara Hutinski.
Așadar, pentru a elimina pe Galatasaray (returul, marți, 12 februarie, la Sibiu, în Sala “Transilvania”, la ora 17.00), Volei Alba Blaj este obligată să împingă disputa în setul de aur și apoi să îi și câștige, în vreme ce Galatasaray, la adăpostul rezultatului de la Istanbul, are nevoie să se impună în două seturi, sau să îl câștige pe cel de aur!
*Returul, marți, 12 februarie, la Sibiu
Va fi o reeditare la un nivel înalt a semifinalei din Final Four-ul Champions League, din 5 mai 2018, un meci în care echipa din “Mica Romă” a furnizat o imensă surpriză, o victorie cu 3-1, cea mai importantă performanță a clubului, calificarea în ultimul act al competiției supreme, Volei Alba Blaj devenind vicecampioană europeană (0-3 în finală cu VakifBank Istanbul). Pe tabloul sferturilor mai sunt jocurile Swietelsky Bekescsaba (antrenor românul Paul Bogdan, fost la Agroland Timișoara, desființată) – St. Raphael Var BV și Busto Arsizio – ASPTT Mulhouse VB, cu echipa din Italia considerată mare favorită la calificarea în finală (învingătoarele din aceste duble se vor întâlni în semifinale).
[nggallery id=6738]
Foto: CEV
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Aiudeanul Bogdan Andone, desemnat antrenorul etapei de LPF! Parcurs senzațional realizat de nou-promovata FC Argeș
Aiudeanul Bogdan Andone, desemnat antrenorul etapei de LPF! Parcurs senzațional realizat de nou-promovata FC Argeș Bogdan Andone este antrenorul momentului pe prima scenă, nou-promovata FC Argeș dinamizând lupta la titlu în Superliga, după victoria de la Craiova Citește și: Antrenorul aiudean Bogdan Andone a promovat cu FC Argeș pe prima scenă! În derby-ul nebun de […]
FOTO: Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin
Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin, după victoria de la Bistrița Student Sport Alba Iulia a realizat o calificare remarcabilă în semifinale Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin. Echipa din Cetatea Marii Unrii, care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, a învins, în deplasare, scor […]
Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea duelului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!”
Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea derby-ului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!” Dragoș Militaru, antrenor care a preluat la finele anului trecut CSM Unirea Alba Iulia, este în fața celui mai important examen de până acum pe banca „alb-negrilor”, duel extern cu Poli Timișoara, în penultima rundă a […]