FOTO: Flori pentru doamne şi domnişoare din partea social-democraţilor cugireni, cu ocazia zilei de 8 Martie
Înarmaţi cu 500 de garoafe, mai mulţi membrii partidului cu trei trandafiri aparţinând organizaţiei Cugir au făcut astăzi o surpriză plăcută doamnelor şi domnişoarelor din oraşul de la poalele Drăganei. Tinerii social-democraţi au împărţit garoafe tuturor femeilor pe care le-au întâlnit pe stradă şi le-au urat o primăvară frumoasă, multă sănătate şi împliniri.
Pentru că este 8 Martie şi în această zi toate femeile trebuie să primească un dar, să fie răsfăţate şi iubite, social –democraţii cugireni au ţinut neapărat să ofere flori reprezentantelor sexului frumos. Acţiunea organizată de biroul seniorilor PSD condus de preşedintele Mircea Trifan a început la ora 10.00, la sediul partidului aflat pe strada Victoriei, după care tinerii cu braţele pline de flori au pornit spre platoul din faţa Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” şi spre bulevardul Alexandru Sahia pentru a oferi câte o mică atenţie femeilor care mergeau la piaţă sau tranzitau zona.
„Este un gest de stimă şi respect faţă de doamnele şi domnişoarele din Cugir, gest pe care îl facem în fiecare an de 1 şi de 8 Martie, oferindu-le un mărţişor şi o floare cu gânduri bune şi urări de sănătate, fericire şi bucurii. Pentru dragostea şi preţuirea pe care le-o purtăm am organizat pentru astăzi la ora 16.00, la Casa Cugireană, o seară în cinstea lor unde acestea să poată să petreacă în mod cât mai plăcut o seară de care să-şi amintească mereu”, ne-a spus preşedintele PSD, Mircea Trifan. (C.P.)
[nggallery id=1252]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]
Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]
Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete
La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]
