FOTO| Festivalul Cetăţilor Dacice la Cricău: Traseul Legiunii a XIII-a Gemina, Gemina Victrix, inaugurat cu un ritual militar și retragere cu torțe
FOTO| Festivalul Cetăţilor Dacice la Cricău: Traseul Legiunii a XIII-a Gemina, Gemina Victrix, inaugurat cu un ritual militar și retragere cu torțe
În cursul acestui weekend, la Cricău, va avea loc cel mai vechi festival de reconstituire istorică antică din România, Festivalul Cetăților Dacice 2023.
Timp de trei zile peste 100 de războinici daci şi romani vor reînvia atmosfera de acum 2000 de ani, invitând publicul într-o călătorie în timp.
În cursul serii de vineri, în jurul orei 21.00, Legiunea a XIII-a Gemina a oferit un adevărat spectacol celor prezenti la festival, realizând un ritual militar de retragere cu torțe.
„Nu rataţi vineri, 7 iulie, inaugurarea traseului tematic Gemina Victrix, un traseu care reproduce marşul Legiunii a XIII-a Gemina către Valea Ampoiului şi realizarea castrului roman de la Măgulici.
Traseul, pe lângă marcajul turistic specific (Triunghi Albastru) este personalizat cu borne miliare care respectă structura de semnalizare a drumurilor din perioada Imperiului Roman”, au transmis organizatorii.
PROGRAMUL CELOR TREI ZILE:
VINERI, 7 IULIE:
- 09:00-17:00 – Târg dacic de brânză și vin
Expoziții cu vânzare de produse lactate tradiționale și vin de la producători locali
LOCAŢIE: Stadion Cricău - 17:00 –SATUL DE PIATRĂ
Expoziție de pictura pe piatră, expoziție de port tradițional și obiecte vechi, atelier de pictură pe piatră Centrul localității Cricău
LOCAŢIE: terenul „Avramii rădăcini și pasiuni” - 21:00- GEMINA VICTRIX- Bornele miliare ale Legiunii a XIH-a Gemina, ritual militar, retragere cu torțe, rugul Gemina Victrix
Participă: Garda Apulum – Alba iulla, Terra Dacica Aeterna – Cluj-Napoca; Omnis Barbaria – Baia Mare; Historia Renascita – Pitești; Dacii Petrodavi – Piatra Neamț; Nimfele Dace – Zalău; Vulturii din Țara Călatei; Amicii Muzeului – Zalău; Lupii Sargeției – Orăștioara de Sus; Geto-Dacii Ansamensi – Jibou
LOCAŢIE: Centrul localității Ighiu, Măguliri
- 21:00 – PROIECȚIE FILM ISTORIC
LOCAŢIE: Centrul localității Cricău – pe terenul „Avramii rădăcini și pasiuni”
SÂMBĂTĂ, 8 IULIE:
- 09:00-17:00 – Târg dacic de brânză și vin
Expoziții cu vânzare de produse lactate tradiționale și vin de la producători locali
LOCAŢIE: Stadion Cricău - 09:00 – Concurs de istorie pentru copii „Pui de dac”; Triatlonul dacic al copiilor
Participă: școli din localitățile Cugir, Cricău, Cetatea de Baltă, Ighiu, Săsciori
LOCAŢIE: Baza sportivă Cricău
- 09:00 – Expoziție – DacART PHOTOGRAPHY
LOCAŢIE: Centrul localității Cricău – pe terenul „Avramii rădăcini și pasiuni” - 11:00 – VIRTUTE ET LABORE. Ceremonia oficială de deschidere, inaugurarea taberei militare și meșteșugărești, prezentarea trupelor de reconstituire istorică antică și a atelierelor interactive de reenactment
• fierărie
• metaloplastie
• officina scriptoria
• de Re culinaria
• prelucrarea lemnului
• ceramică
• machete
• antrenamente de luptă
• miscellanea
Participă: Garda Apulum – Alba lulia, Terra Dacica Aeterna – Cluj-Napoca; Omnis Barbaria – Baia Mare; Historia Renascita – Pitești; Dacii Petrodavi- Piatra Neamț; Nimfele Dace – Zalău; Vulturii din Țara Calotei; Amicii Muzeului – Zalău; Lupii Sargeției – Orăștioara de Sus; Geto-Dacii Ansamensi – Jibou, Dacii Singidavei – Cugir
LOCAŢIE: Platoul din spatele bisericii reformate, Cricău
- 11:30 – Conferința științifică „Cetățile dacice de la Cugir și Căpâlna. Aspecte istorice și proiecte de viitor” – Dr. Aurel Rustoiu, Institutul de Arheologie și Istoria Artei Cluj-Napoca și arheolog Adrian Casaleanu, Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva;
- Conferința științifică „Hidronimele României, toponimele și spinoasa problemă a continuității” –
- Conf. Dr. Dan Ungureanu, Facultatea de Științe Umaniste, Universitatea Aurel Vlaicu, Arad.
LOCAŢIE: Biserica reformată, Cricău - 17:00 – Sub veghea lui Zalmoxis. Prezentarea triburilor dacice și aliaților lor Pedestrași și Călăreți
LOCAŢIE: Platoul din spatele bisericii reformate, Cricău - 17:30 – Ocrotiți de Marte. Salutul legiunilor romane și demonstrații de tehnică militară romană
LOCAŢIE: Platoul din spatele bisericii reformate, Cricău - 18:00 – Sub semnul lui Nemesis. Jocuri de gladiatori – Ludus Apulensis și Ludus Ursus Nigrus
LOCAŢIE: Platoul din spatele bisericii reformate, Cricău - 18:30 – Trimisele Terpsihorei. Dansuri antice – Nimfele dace și Venatrix
LOCAŢIE: Platoul din spatele bisericii reformate, Cricău - 19:00– Bătălia pentru Dacia cu implicarea tuturor trupelor de reconstituire istorică din festival
LOCAŢIE: Platoul din spatele bisericii reformate, Cricău - 20:00 – DRACO FESTIVAL
- Cimpoierii din Transilvania Muzica ce răsuna odinioară în castele din Europa secolelor XIII-XVII va putea fi ascultată sâmbătă, 24 iunie 2023, de la ora 20:30, la Festivalul Cetăților Dacice. Întoarcerea în timp, propusă de „Cimpoieri Transilvaniei” va purta ascultătorul pe tărâmuri încărcate de istorie, printre cruciade și povești de dragoste. O călătorie de suflet, în stare să alunge gândul de la trecerea ireversibilă a timpului. Repertoriul trupei include piese realizate în aranjamente cât mai apropiate de muzica anilor 1250-1650, iar muzicienii folosesc copii după instrumente istorice și costume specifice perioadei medievale. Publicul prezent la concert va avea ocazia să asculte piese interpretate la instrumente muzicale inedite: hurdy gurdy – un soi de flașnetă, în formă de pară, cu corzi și clape, pe care notele sună la fel ca pe vioară, șifidulă – strămoșul instrumentelor cu coarde și arcuș.
- LOCAŢIE: Platoul din spatele bisericii reformate, Cricău
- 21:30 – Rugul lui Zalmoxis
- LOCAŢIE: Platoul din spatele bisericii reformate, Cricău
- 21:30– DRACO FESTIVAL
- CAVALERII CETĂȚII ROȘII – MISTERUL CAVALERULUI.
- Moment artistic cu foc: efecte cu foc, dans, lupte și cascadorie
- MYSTICAL INFLECTIONS – Concert extraordinar de muzică electronică și muzică live LAURA ORIAN
- DJ AKADELA
- RĂZVAN MESEȘAN
- CRISTIAN ALEXIEVICI
- OVIDIU PÂRJOL
- LOCAŢIE: Platoul din spatele bisericii reformate, Cricău
DUMINICĂ, 9 IULIE:
- 09:00-14:00 – Târg dacic de brânză și vin
Expoziții cu vânzare de produse lactate tradiționale și vin de la producători locali
LOCAŢIE: Stadion Cricău - 10:00-16:00 – Tabăra militară și meșteșugărească. Ateliere și prezentări
LOCAŢIE: Platoul din spatele bisericii reformate, Cricău - 15:00 – DECATHLONUL DACIC
LOCAŢIE: Stadion Cricău - Arcul viteazului (tir cu arcul)
- Rapid și puternic (transport 25 kg de nisip)
- Sulițașul Cetății (aruncarea suliței la distanță)
- Cel mai iute de picior (ștafetă, alergare cu butucul)
- Brațul de fier (skandenberg)
- Să ne unim forțele (tras cu frânghia)
- Luptătorul dac (luptă pe butuci)
- Voinicul din Cetate (aruncarea bolovanului)
- Îndemânare și curaj (cățăratul pe catarg)
- Cărăușii Cetății (transport apă)
- 17:00 – DRACO FESTIVAL – spectacol folcloric susținut de ANSAMBLUL FOLCLORIC AL JUDEȚULUI ALBA, dirijor Alexandru Pal
Soliști vocali: Roxana Reche, Dorina Narița, Floricica Moga și Nicolae Plută
Invitat special: Ștefana Lazăr
Grupul vocal tradițional „DOINA MUREȘULUI” din CIUGUD
ANSAMBLUL DE DANSURI AL JUDEȚULUI ALBA, coregraf Nicolae Moldovan
LOCAȚIE: Stadion Cricău
Iniţial festivalul trebuia să se desfăşoare între 23 şi 25 Iunie la Ighiu, însă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, a fost amânat şi relocat la Cricău.
”Din solidaritate pentru comuna învecinată, „dacii din Cricău” au răspuns afirmativ apelului organizatorilor în privinţa desfăşurării Festivalului la Cricău în perioada 7-9 iulie 2023.
Aşadar, dacii nu renunţă să îşi apere Cetatea de la Piatra Craivii şi vă aşteaptă de acestă dată la Cricău, în 7, 8 și 9 iulie!”, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Ştirea zilei
ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 2 august 2026. Condițiile de înscriere la CONCURS
ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 2 august 2026. Condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituții publice din Alba anunță posturi vacante la data de 2 august 2026 și organizează concurs în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind studii sau vechime […]
A încetat din viață Mircea Meteș, fost șef al Sucursalei Alba Iulia a APA CTTA Alba. Mesajul foștilor colegi: ,,Păstrăm cu respect amintirea unui coleg și profesionist dedicat”
A încetat din viață Mircea Meteș, fost șef al Sucursalei Alba Iulia a APA CTTA Alba. Mesajul foștilor colegi: ,,Păstrăm cu respect amintirea unui coleg și profesionist dedicat” A încetat din viață Mircea Meteș, fostul șef al Sucursalei Alba Iulia a APA CTTA Alba. Foștii colegi deplâng trecerea în neființă a acestuia: ,,Păstrăm cu respect […]
Un elev de clasa a IX-a, care și-a ,,bătut măr”un coleg mai mare la Liceul German din Sebeș, a cerut suspendarea exmatriculării. Ce a decis Tribunalul Alba
Un elev de clasa a IX-a, care și-a ,,bătut măr”un coleg mai mare la Liceul German din Sebeș, a cerut suspendarea exmatriculării. Ce a decis Tribunalul Alba Tribunalul Alba a respins cererea unui elev de la Liceul German din Sebeș de suspendare a exmatriculării dispuse după ce acesta a agresat fizic un coleg mai mare, […]










