FOTO| Expoziție de pictură, grafică și iconografie, la Galeria Poarta a III-a, realizată de artistul albaiulian, Nicu Oprean
Galeria Poarta a III-a din Cetatea Alba Carolina găzduiește în perioada 6-13 martie o expoziție de pictură, grafică și iconografie semnată de artistul albaiulian, Nicu Oprean.
”Sunt lucrări din ultimii 20 de ani, majoritatea adunate din colecții private. Expoziția am pus-o în trei registre: grafică, culoare și iconografie. Nu sunt un artist care să mă rezum la un singur stil – lucrez, pictez sau desenez, în funcție de starea, mediul sau de muza pe care o am în momentul respectiv”, a spus Nicu Oprean.
Sâmbătă, expoziția a fost vizitată de peste 100 de persoane.
Nicolae Oprean are 51 de ani și se poate mândri cu lucrări vândute în Noua Zeelandă, Canada, Austria, Germania sau Italia.
Expoziția a fost realizată cu sprijinul Consiliului Județean Alba, organizatorii precizând că au fost ajutați de directorul Dan Popescu care le-a facilitat intrarea în galerie și s-a ocupat de partea de logistică.
Vernisajul expoziției a avut loc vineri, 6 martie, la ora 17.00, și a fost prezentat de președintele Uniunii Artiștilor Plastici, Traian Mârza.
(D.S.)
[nggallery id=115]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
UPDATE FOTO | Accident rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit pe strada Biruinței din Oarda
Accident rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit pe strada Biruinței din Oarda Un accident rutier a avut loc marți seara, în jurul orei 19.40, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit pe strada Biruinței din Oarda. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier […]
Video | Noul Parking Arnsberg din Alba Iulia, pustiu la o zi după deschidere: ,,Nicio mașină parcată”. Care sunt tarifele aprobate
Noul Parking Arnsberg din Alba Iulia, pustiu la o zi după deschidere: ,,Nicio mașină parcată”. Care sunt tarifele aprobate Prima parcare supraetajată din Alba Iulia, care a fost recepționată joi, 22 octombrie 2026, și care a fost pusă în funcțiune luni, 27 octombrie 2026, nu a fost luată ,,cu asalt” de către albaiulieni sau vizitatori. […]
Pregătiri pentru campania de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine: 10.000 de doze de vaccin alocate județului Alba
Pregătiri pentru campania de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine: 10.000 de doze de vaccin alocate județului Alba Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba informează crescătorii de ovine și caprine că, în perioada următoare, va începe campania oficială de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine. Pentru județul Alba, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară […]
