Curier Județean

FOTO: „Excursie” a polițiștilor de la investigarea criminalității economice în zona barajelor de la Tău și Oașa. Bunuri confiscate și amenzi de zeci de mii de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Polițiștii de la investigarea criminalității economice au efectuat o serie de controale la agenții economici care își desfășoară activitatea în zona barajelor de la Tău și Oașa. Cu această ocazie, au fost aplicate amenzi în valoare de 37.000 de lei și au fost confiscate mărfuri și sume de bani.

În zilele de 30 august și 1 septembrie 2019, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sprijiniți de polițiștii de rutieră și de cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au verificat comercianții ambulanți care își desfășoară activitatea în zonele barajelor Tău și Oașa, pe marginea Drumului Național 67 C.

Astfel, vineri, 30 august, au fost controlați 16 comercianți (11 persoane fizice și 5 persoane juridice) cu privire la modul în care respectă legislația privind faptele de comerț. În urma controalelor, polițiștii au constatat 16 abateri de natură contravențională, care au fost sancționate în conformitate cu prevederile Legii 12/1990 privind comerțul.

Controalele au continuat duminică, 1 septembrie, când au fost depistați 5 comercianții care desfășurau acte de comerț, cu încălcarea prevederilor legale.

Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 37.000 de lei.

De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de 3.080 lei și suma de 6.051 lei provenită din fapte de comerț ilicit.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Experiență interculturală pentru studenți și cadre didactice din cadrul Facultății de Drept și Științe Sociale a UAB: Blended Intensive Programme, la Budapesta

Ioana Oprean

Publicat

în

Experiență interculturală pentru studenți și cadre didactice din cadrul Facultății de Drept și Științe Sociale a UAB: Blended Intensive Programme, la Budapesta În perioada 23–27 martie 2026, studenți și cadre didactice din cadrul Facultății de Drept și Științe Sociale a Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia participă, la Budapesta, la un Blended Intensive Programme organizat […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Daria Costea, tânără interpretă din Sâncel, premiul I la Festivalul- Concurs de Folclor ,,Florile Ceahlăului” 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Daria Costea, tânără interpretă din Sâncel, premiul I la Festivalul- Concurs de Folclor ,,Florile Ceahlăului” 2026 O nouă performanță remarcabilă a Dariei Costea, tânără interpretă de folclor din Sâncel, județul Alba. Ea a obținut premiul I la Festivalul- Concurs de Folclor ,,Florile Ceahlăului” 2026. „Mă întorc acasă cu amintiri prețioase de la Piatra Neamț! Aduc […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Trei calificări la etapele naționale ale olimpiadelor școlare 2026 pentru Liceul Teoretic Teiuș

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Trei calificări la etapele naționale ale olimpiadelor școlare 2026 pentru Liceul Teoretic Teiuș Liceul Teoretic Teiuș se remarcă prin rezultate deosebite la olimpiadele școlare, având trei calificări la etapele naționale. Situația elevilor calificați este următoarea: *Olimpiada Națională de Geografie (clasa a VIII-a) Moldovan Rareș Alexandru Coordonatori: prof. Jude Sanda și prof. Petri Maria *Olimpiada Națională […]

Citește mai mult