FOTO| Elevii unei școli din Teiuș au putut fi ”Polițist Local pentru o zi”, în cadrul programului ”Săptămâna Altfel”
FOTO| Elevii unei școli din Teiuș au putut fi ”Polițist Local pentru o zi”, în cadrul programului ”Săptămâna Altfel”
În cadrul programului școlar ”Săptămâna Altfel”, elevii une școli din Teiuș au avut oportunitatea de a fi ”Polițist Local pentru o zi”.
”Săptămâna altfel” a debutat pentru cei mici cu o activitate extrem de interesantă. Cei mici s-au putut pune ”în păpucii” polițiștilor. Aceștia au primit până și legitimații de polițiști personalizate.
De asemenea, copiii au putut adresa întrebări și au primit informații de la ”superiorii” lor pentru o zi, cu privire la activitatea Poliție Locale și diferite reguli de bună purtare pe care trebuie să le urmeze.
”,Săptămâna altfel” a debutat în forță la noi, la Teiuș! în spiritul unui parteneriat serios, derulat de mai mulți ani între administrația locală și școala teiușeană, Poliția Locală Teiuș, cu sprijinul colegilor din primărie și fiind beneficiar al suportului dascălilor implicați și dedicați au promovat o acțiune de cunoaștere și conștientizare a elevilor teiușeni, sub numele ,,Polițist local pentru o zi”! Acțiunea a avut o priză puternică la tinerii participanți care, pe lângă legițimatiile de ,,polițist local pentru o zi” au primit multe informații folositoare privind respectarea legilor în comunitate, reguli de comportament în comunitate, locul și rolul poliției locale în orașul nostru, într-un cuvânt o binevenită completare a celor învățate la școală și nu în ultimul rând câteva surprize dulci, adecvate lor!
Felicitări tuturor celor implicati, multumiri cadrelor didactice implicate!”, au precizat reprezentanții Primăriei Teiuș, pe pagina oficială de socializare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Incendiu în Cugir: Focul se manifestă la un service auto de pe strada Victoriei Un incendiu a izbucnit sâmbătă, 12 septembrie 2026, aproape de miezul nopții, în Cugir. „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit in orașul Cugir, strada Victoriei. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la […]
Foto | Crucea Roșie Română Filiala Alba a montat două defibrilatoare externe în zonele centrale din Sebeș și Cugir
Crucea Roșie Română Filiala Alba a montat două defibrilatoare externe în zonele centrale din Sebeș și Cugir Crucea Roșie Română Filiala Alba a pus în funcțiune două defibrilatoare externe semiautomate (AED) în zonele centrale din municipiul Sebeș și orașul Cugir. Inițiativa marchează Ziua Mondială a Primului Ajutor (sărbătorită în 12 septembrie) și are ca scop […]
12 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 12 septembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]
