Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO: Educație rutieră prin joacă, în parcarea Lidl din Alba Iulia. Zeci de copii, instruiți de polițiști cum să fie pietoni responsabili

Ioana Oprean

Publicat

în

Zeci de copii au participat sâmbătă, 30 septembrie, la lecția interactivă de circulație rutieră susținută de polițiștii din Alba Iulia. Denumită generic ”Verde la educație pentru circulație”, acțiunea s-a desfășurat cu începere de la ora 11.00,  în parcarea magazinului Lidl din cartierul Cetate.

Prima parte a lecției de educație rutieră a fost reprezentată de secțiunea teoretică, în care cei mici au aflat toate informațiile despre semnele de circulație, ce înseamnă fiecare, dar și cât de important este să fie atenți la trafic.

Cea de-a doua parte a cuprins o sesiune interactivă, unde copiii au fost invitați să aplice cunoștințele proaspăt dobândite, printr-un joc de circulație rutieră în cadrul unui orășel miniatural.

La final, toți participanții au fost răsplătiți cu premii pentru participarea activă la lecție.

Evenimentul a avut loc simultan, în sectoarele special amenajate, în parcările magazinelor Lidl din întreaga țară.

Devenit tradiție deja, parteneriatul dintre Poliția Română și Lidl are ca scop educarea copiilor în privința importanței cunoașterii și respectării regulilor de circulație. Scopul acestei campanii este unul pe termen lung, anume reducerea numărului de accidente rutiere în care sunt implicați copiii. Pe parcursul edițiilor anterioare, la nivel naţional, peste 50.000 de copii au luat parte la lecțiile interactive susținute de polițiști și și-au însușit informații esențiale despre cum pot deveni pietoni responsabili.

[nggallery id=4626]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

S-a îmbătat și a dat foc la 50 de baloți de paie. Tânăr din Alba, REȚINUT de polițiști și cercetat pentru distrugere. Prejudiciu de aproximativ 15.000 lei

Ioana Oprean

Publicat

în

S-a îmbătat și a dat foc la 50 de baloți de paie. Tânăr din Alba, REȚINUT de polițiști și cercetat pentru distrugere. Prejudiciu de aproximativ 15.000 lei Un tânăr din Alba, care a dat foc, la beție, 50 de baloți de paie, a fost reținut de polițiști și este cercetat pentru distrugere. Prejudiciu cauzat este […]

Citește mai mult

Curier Județean

ASTĂZI | Acustic Xmas, la FRAMM’s, în Alba Iulia: Eveniment caritabil pentru animăluțele din grija Asociației Prietenii lui Azor,

Ioana Oprean

Publicat

în

ASTĂZI | Acustic Xmas, la FRAMM’s, în Alba Iulia: Eveniment caritabil pentru animăluțele din grija Asociației Prietenii lui Azor, Duminică, 21 decembrie 2025, Asociația Prietenii lui Azor organizează la FRAMM’s, în Alba Iulia, Acustic Xmas, un eveniment caritabil pentru animăluțele aflate în grija lor. ,,Crăciunul are felul lui de a ne aduce mai aproape unii […]

Citește mai mult

Curier Județean

20 decembrie 2025 | COD GALBEN de CEAȚĂ în Alba: Vizibilitate redusă sub 200 m și izolat sub 50 m și ghețuș, până la ora 24.00. Zonele vizate

Ioana Oprean

Publicat

în

20 decembrie 2025 | COD GALBEN de CEAȚĂ în Alba: Vizibilitate redusă sub 200 m și izolat sub 50 m și ghețuș, până la ora 24.00. Zonele vizate ANM a emis un nou cod galben de ceață valabil sâmbătă seara, în mai multe localități din județul Alba, până la ora 24.00. Se vor semnala local […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea