Politică Administrație

FOTO: După 120 de ani, mocăniţa a sunat iar pe Valea Ampoiului. A fost inaugurată și Primăria orașului Zlatna

Ioana Oprean

Publicat

în

Vineri, la ora 12.00, după 120 de ani de la primul şuier al mocăniţei, locomotiva cu abur a sunat iar pe Valea Ampoiului. „Crăiţa”, cum îi spun zlătnenii locomotivei cu aburi, a fost repornită.

Petrecerea Divorțaților

mocanita Zlatna

Potrivit unui comunicat remis presei de Elena Boholţ, coordonatoare de proiect, „autorităţile locale au restaurat această bijuterie a secolului trecut şi au repus-o în funcţiune în prima zi a celei de-a treia ediţii a FIFE Zlatna. „Crăiţa” a fost prima surpriză a organizatorilor oferită celor câteva mii de spectatori care s-au adunat la Zlatna să participe la festivalul de film. Şi asta pentru că putem afirma, fără tăgadă, că FIFE Zlatna a devenit un reper al afirmării identităţii naţionale, un promotor al conservării şi valorificării patrimoniului cultural, un coalizator al elementelor naţionale, nu doar ale judeţului Alba, căci au depăşit cu mult barierele ale acestui judeţ.

Restaurarea „Crăiţei”, care în curând va fi dotată cu încă două vagoane, pe lângă cel deja funcţional, toate fiind construite în jurul anului 1900, a fost posibilă în baza unui proiect comun al Primăriei Zlatna, în parteneriat cu Primăria Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba.

La ora 14.00, a fost inaugurat Palatul Administrativ al Oraşului Zlatna (viitoarea primărie a oraşului), o clădire superb reabilitată, care va fi inclusă în patrimoniul monumentelor istorice şi a cărei vechime se pierde în negura secolului XVI. Totul a fost emoţionant aici. De la soborul de preoţi care a oficiat slujba de sfinţire, la dezvelirea bustului marelui poet Martin Opitz, care a scris una dintre cele mai frumoase ode închinate Zlatnei („Zlatna – La cumpăna dorului”, poem tradus în româneşte de marele George Coşbuc), ori alocuţiunile emoţionante ale Sulfinei Barbu – cetăţean de onoare al oraşului şi fost ministru al Mediului -, ale lui Ion Dumitrel – preşedintele CJ Alba, ale mai multor personalităţi locale şi până la „cântecul de dor” închinat zlătnenilor de Cristian Braica şi Adrian Naidin.

Primaria Zlatna

A urmat parada portului populari. Peste 1.500 de oameni îmbrăcaţi în haine naţionale, în frunte cu primarul oraşului au străbătut urbea. Fiecare sat a fost condus de preotul comunităţii, iar coloana a fost însoţită de tulnicărese, care cu boi, cai etc. şi s-a întins pe aproape un kilometru. Numărul celor care au ales să poarte costume populare şi a celor care au privit şi au aplaudat a depăşit anul acesta 3.000 de persoane. Anul acesta au participat la parada portului popular invitaţi din mai multe zone ale ţării, dar aş nominaliza aici Mărginimea Sibiului. Fiecare invitat şi-a găsit un loc între zlătneni, acolo unde i-a plăcut fiecăruia, ceea ce înseamnă că atunci când vine vorba de afirmarea identităţii naţionale, toţi românii suntem la fel.

 copii-parada FIFE Zlatna

Sunetele clopotelor bisericilor din oraş, dar şi din satele aparţinătoare s-au făcut auzite ca într-o zi de mare sărbătoare: FIFE Zlatna a devenit o sărbătoare a inimii transilvănene, a românilor. Au urmat spectacolele în aer liber şi proiecţiile filmelor aflate în concurs”.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”!

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete

Ioana Oprean

Publicat

în

La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]

Citește mai mult