FOTO: Doi albaiulieni au recondiţionat o maşină de epocă, care acum cutreieră şoselele din Belgia: “Automobilul a stat nemişcat 35 de ani. M-am străduit două săptămâni să desfac şuruburile de pe ea”
Peste un sfert de secol a zăcut lăsată în paragină, într-un depozit, iar acum a ajuns să cutreiere şoselele din Belgia. A fost cea mai ieftină maşină produsă în Franţa, în perioada Interbelică, dar albaiulianul Cosmin Mureşan a transformat-o, într-o operă de artă, apreciată şi admirată atât de pasionaţi şi colecţionari cât mai ales de simpli admiratori ai maşinilor de epocă. A recondiţionat autoturismul în cele mai mici detalii, iar după 86 de ani de la producţia sa, maşina s-a întors în circulaţie, de data aceasta mai admirată şi mai apreciată ca oricând.
“Pot spune că de câteva ori am avut noroc. Autovehiculul a venit din ţara sa de naştere, cu toate piesele în original. Pot spune că un mare noroc a fost că am găsit şi un carburator de rezervă, aşa am reuşit să fac unul funcţional. Dacă nu aveam cele două carburatoare, cu siguranţă nu reuşeam să fac unul bun şi maşina nu ar fi fost în stare de funcţionare. Motorul a fost plin de rugină şi a fost desfăcut bucăţi, recondiţionat şi asamblat. Este un motor pe benzină, longitudinal, în patru cilindrii, cu supape laterale, are 1100 cmc, 25 de cai şi a devenit primul model de serie al companiei. Am pus doar garniturile şi bujiile, noi”, ne-a precizat Cosmin Mureşanu.
Potrivit acestuia, piesele au rămas aceleaşi, au fost găsite toate, caroseria a fost sablată complet, inclusiv roţile, iar totul a fost vopsit cu un pigment identic cu cel din culoarea originală. Anvelopele au fost comandate de la un producator din străinătate şi au costat, toate cinci, peste 1.000 lire sterline.
“Toate cablajele au fost schimbate, doar şuruburile au costat peste 100 de euro şi m-am străduit două săptămâni să le desfac de pe ea. Caroseria prezintă şi elemente din lemn şi am fost nevoit să refac câteva deoarece materialul lemnos s-a degradat şi a trebuit înlocuit. Bara faţă a fost refăcută complet, nu s-a mai putut salva cea originală”, a mai spus Cosmin Mureşan. Stofa şi pielea ecologică pentru interiorul şi exteriorul automobilului au fost alese de către Cosmin Mureşan şi Dani Todosiu, acesta din urmă fiind cel care a realizat toată tapiţeria maşinii.
„Aşa arată după patru luni de muncă. Are trei viteze, plus marşarier şi pot spune că este periculos să mergi cu ea la viteză maximă deoarece nu frânează ca şi autoturismele contemporane. Rulează acceptabil cu 50 km/oră. Este o maşină pentru plimbări de duminică”, a continuat Cosmin Mureşan.
În prezent, acest automobil valorează aproximativ 20.000 de euro. Cea mai mare investiţie a colecţionarilor constă în energia proprie, fiind conştienţi ca au nevoie de multă răbdare până la finalul proiectului. Procesul de recondiţionare a acestora are ca finalitate plăcerea de a şti că s-a depus tot efortul posibil pentru a readuce în stare funcţională o „bunicuţă”.
Nicoleta MATEIU
[nggallery id=143]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
UPDATE FOTO | Incident GRAV pe Valea Vințului: O persoană blocată sub un ulitaj forestier care s-a răsturnat. Intervin pompierii din Sebeș
Incident GRAV pe Valea Vințului: O persoană blocată sub un ulitaj forestier care s-a răsturnat. Intervin pompierii din Sebeș O persoană a rămas blocată luni, în jurul orei 12.30, sub un utilaj forestier răsturnat pe Valea Vințului. Intervin pompierii din Sebeș pentru salvarea victimei. Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru salvarea unei persoane în loc. […]
VIDEO | Control judiciar pentru albaiulianul care a lovit o femeie pe trecerea de pietoni de pe strada Vânătorilor din municipiu: Bărbatul avea o alcoolmie de 2,62 g%o alcool pur în sânge
Control judiciar pentru albaiulianul care a lovit o femeie pe trecerea de pietoni de pe strada Vânătorilor din municipiu: Bărbatul avea o alcoolmie de 2,62 g%o alcool pur în sânge Albaiulianul care a lovit o femeie pe trecerea de pietoni de pe strada Vânătorilor din municipiu a fost plasat sub măsura preventivă a controlului judiciar […]
VIDEO | Albaiulianca Alexa Vîlcan, inițiatoarea „Mesei care Unește”, după recordul mondial: „Ăsta e cel mai uman record din cartea recordurilor”
VIDEO | Albaiulianca Alexa Vîlcan, inițiatoarea „Mesei care Unește”, după recordul mondial: „Ăsta e cel mai uman record din cartea recordurilor” Un eveniment unic în România și în lume a intrat oficial în Cartea Recordurilor Guinness. Proiectul „Masa care Unește”, inițiat de albaiulianca Alexa Vîlcan, fondatoarea Bloom The World, a stabilit un nou record mondial […]