Plafonarea tarifului la apă potabilă, corelată cu salariul minim net. Proiectul legislativ a fost depus
Plafonarea tarifului la apă potabilă, corelată cu salariul minim net. Proiectul legislativ a fost depus
O propunere legislativă ar putea plafona tariful pentru apă potabilă a consumatorilor casnici. Aceasta a fost depusă de către un parlamentar AUR care speră să faciliteze accesul la apă al populației.

Citește și: Tichete de masă 2025 | Valoarea tichetelor de masă va crește începând cu 2026. Anunțul făcut de Ministrul Muncii
„Tariful perceput consumatorului final de către operatorul regional sau local pentru 1 metru cub de apă potabilă, produsă, transportată și distribuită prin rețeaua publică de alimentare cu apă, nu poate depăși 0,2% din salariul minim net pe economie”.
În tariful pentru apa potabila prevăzut vor fi incluse și cheltuielile legate de canalizare, epurare, mentenanță sau alte costuri conexe, fără a fi evidențiate separat în factura emisă consumatorului final, prevede proiectul, potrivit Agerpres.
Dacă tariful stabilit de operatorul regional sau local depășește plafonul prevăzut de lege, autoritățile publice locale și centrale vor acoperi diferența prin măsuri de compensare financiară, utilizând fonduri din bugetele proprii sau din surse naționale, pentru a asigura respectarea plafonului stabilit.
Plafonarea tarifelor se aplică exclusiv apei potabile produse, transportate și distribuite către consumatorii casnici, fără a viza operatorii economici, organizațiile non-profit, cultele religioase, autoritățile sau instituțiile publice, se arată în proiectul de lege.
Nerespectarea acestor prevederi va fi sancționată contravențional, amenzile fiind cuprinse între 20.000 și 50.000 de lei. Sancțiunile vor fi aplicate de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), conform propunerii legislative.
Proiectul a fost înaintat Senatului, urmând ca decizia finală să fie luată de Camera Deputaților. Inițiativa AUR vine pe fondul majorărilor semnificative ale facturilor la utilități în ultimii ani.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
86 de ani de la cutremurul din 10 noiembrie 1940: Cutremurul devastator a avut 7,7 grade pe scara Richter, iar replicile au continuat până în luna decembrie
86 de ani de la cutremurul din 10 noiembrie 1940: Cutremurul devastator a avut 7,7 grade pe scara Richter, iar replicile au continuat până în luna decembrie În urmă cu 86 de ani, la 10 noiembrie 1940, sudul şi centrul Moldovei, dar şi nord-estul Munteniei erau zguduite de un puternic cutremur, cel mai puternic, ca […]
Cu cât cresc pensiile de la 1 ianuarie 2027? Ce majorări ar putea primi pensionarii, în funcție de venitul lunar
Cu cât cresc pensiile de la 1 ianuarie 2027? Ce majorări ar putea primi pensionarii, în funcție de venitul lunar Pensionarii din România ar putea primi pensii mai mari începând cu 1 ianuarie 2027, după doi ani în care valoarea punctului de referință a fost înghețată. Potrivit calculelor bazate pe formula de indexare prevăzută de […]
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR): Guvernul taie 121,5 milioane de lei din Educație, în timp ce finanțarea rămâne mult sub nivelul prevăzut de lege
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR): Guvernul taie 121,5 milioane de lei din Educație, în timp ce finanțarea rămâne mult sub nivelul prevăzut de lege Studenții acuză subfinanțarea cronică a sistemului de învățământ și cer respectarea prevederii legale care stabilește alocarea a minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat pentru educație. Organizația solicită […]
