FOTO. De sărbătoarea Centenarului: ”La mulți ani, România!” au spus și „Prichindeii” din Cugir
„La mulți ani , România!” a fost mesajul transmis de prichindeii Grădiniței cu Program Prelungit ,,Prichindel” din Cugir, instituție arondată Școlii Gimnaziale ,,Singidava”, în cadrul unei frumoase activități desfășurate în cadrul programului educațional „Să citim pentru mileniul III”.
În deschiderea evenimentului a fost intonat Imnul României, după care, copiii grupei mici a „Fluturașilor”, îndrumați de ed. Durduc Delia și Vinceler Anca au condus invitații într-o scurtă „Călătorie prin istoria poporului român”. Mândrii și fluturând steagul României, grupa mare a „Iepurașilor”, împreună cu ed. Urieșu Mihaela și Bîrsan Ilona (coordonator grădiniță), i-au chemat pe toți la sărbătoarea Marii Uniri cu îndemnul „Vin românii, vin la Alba iar”.
Pornind de la credința că românii sunt un popor care își iubesc pământul, portul și jocul, micuții au reușit să ilustreze acest fapt prin emoționante momente: „Nu-i pământ ca și Ardealul”, grupa mare – „Albinuțelor”, ed. Durduc Lucia și Rotaru Alina; „Drag mi-e jocul românesc”, grupa mică – „Buburuzelor”, ed.Țigan Elena și Budereș Emilia; „Dragu mi-i la veselie”, grupa mijlocie – „Florilor”, ed. Sasu Angela și Gîrloanță Ioana; „Ia uitați-vă feciori”, grupa mijlocie – „Pitici isteți”, ed. Uritescu Cornelia și Trifa Adina.
La final cei din grupa mare a „Îngerașilor”, împreună cu ed. Maieresu Oana și Luca Maria ne-au reamintit să nu uităm să fim românii, oriunde ne-ar duce pașii în lume, „Nu uita că ești român”.
„LA MULȚI ANI, ROMÂNI!” a fost și mesajul edilului din Cugir, viceprimarul Călin Furdui și al prof. Stela Predescu, director adjunct la Școala Gimnazială ,,Singidava” Cugir.
(C.P.)
[nggallery id=6529]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice
Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice Rimetea, localitatea din Alba în care soare răsare de două ori, beneficiază de acum de o stație publică de încărcare a autovehiculelor electrice, amplasată în apropierea Primăriei, lângă postul de […]
Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței
Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței Un conflict între tată și fiu, petrecut în după-amiaza zilei de 21 august 2026, ajunge în faza de judecată. Prin încheierea penală din 20 octombrie 2026, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria […]
Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți
Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți Numărul șomerilor înregistrați în județul Alba a ajuns la 6.006 persoane la sfârșitul lunii august 2026, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Rata șomajului a fost de 3,9%, […]
