Actualitate

FOTO Cugir: Manifestare dedicată Zilei Internaţionale a Romilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Sala de festivităţi de la sediul „Baia Socială” din Cugir a găzduit sâmbătă, un eveniment cu câteva activităţi interesante ce fac parte dintr-un proiect, destinat romilor, intitulat: „Ziua de 8 aprilie, văzută prin ochii copiilor romi”. 

Manifestarea la care şi-au adus contribuţia Ada Crişan – în calitate de coordonator activitate Centrul de informare şi consiliere pentru etnia romă, din cadrul SPAS Cugir şi Cristinel Roman-asistent social pe problemele romilor şi care a adunat 36 de copii din şcolile gimnaziale şi liceele din Cugir, precum şi părinţi sau bunici ai acestora.

Tema reuniunii a constituit-o realizarea unor miniateliere de lucru, prin care elevii să exprime grafic, imagini care să sugereze ce doresc să ajungă atunci când vor deveni adulţi.  A fost un fel de competiţie în cadrul căreia copiii s-au străduit să deseneze aşa cum au ştiut mai bine, portrete de medici, învăţători, profesori, asistenţi medicali, fotbalişti, cântăreţi, etc. Cei mai buni dintre ei au fost premiaţi cu cadouri constând în cărţi, rechizite CD-uri, diplome şi dulciuri.

Întreaga atmosferă a fost întreţinută de recitalul sutinut de către o parte a membrilor Fanfarei „Transilvania”, din Cugir, avându-l ca invitat special pe instrumentistul Nicolae Gălan din Galaţi, care au interpretat mai multe cântece cu specific ţigănesc dintre care nu a lipsit populară melodie „Jelem, jelem”, devenită imnul internaţional al rromilor.

Pentru susţinerea acestui demers s-a constituit, potrivit dnei Ada Crişan, un parteneriat: SPAS Cugir, Casa de Cultură din Cugir şi Alternativa socială „Milenium”Cugir. În cursul zilei de azi, pe arena de sport de la Colegiul „ID Lăzărescu” şi sala de sport de la Şcoala Gimnazială nr. 3 vor avea loc întreceri sportive între tinerii de etnie romă din Cugir.

De reamintit că, Ziua Internaţională a Romilor se sărbătoreşte în fiecare an pe data de 8 aprilie, decizie luată la Londra, în 1971, la primul congres internaţional al romilor. (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Florea Grup din Alba, afaceri de aproximativ 75 milioane euro în 2025: Estimează men­ţinerea cifrei de afaceri şi a mar­jei de profitabilitate şi în 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Florea Grup din Alba, afaceri de aproximativ 75 milioane euro în 2025: Estimează men­ţinerea cifrei de afaceri şi a mar­jei de profitabilitate şi în 2026 Fraţii Marcel şi David Florea din Alba au ajuns la afaceri de aproximativ 75 milioane euro în 2025 cu Florea Grup, un business în construcţii, turism, distribuţie de carburanţi şi […]

Citește mai mult

Actualitate

Babele de martie: ce înseamnă şi cum se alege baba. Legende şi tradiţii româneşti

Ioana Oprean

Publicat

în

Babele de martie: ce înseamnă şi cum se alege baba. Legende şi tradiţii româneşti Începutul primăverii este legat, pentru noi, românii, de o tradiţie autentică, ce se pierde în negura timpului. Tradiţia poporului român asociază zilele cuprinse între 1 şi 9 martie cu babele, simbol al valorilor familiale tradiţionale şi garanţie a vieţii veşnice. În […]

Citește mai mult

Actualitate

Bonurile fiscale ar putea ajunge pe blockchain. Ce își propune statul prin proiectul de aproape 47 de milioane de lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bonurile fiscale ar putea ajunge pe blockchain. Ce își propune statul prin proiectul de aproape 47 de milioane de lei Ministerul Finanțelor a anunțat, joi, lansarea proiectului „Dezvoltarea serviciilor privind bonurile fiscale prin tehnologia blockchain (BF-CHAIN)”. Inițiativa presupune înregistrarea fiecărui bon emis de casele de marcat într-un registru electronic securizat, care nu poate fi modificat […]

Citește mai mult